Mamă (sonet)

[BOTICI GABRIELA]

SONET LXXVII

Aș fi vrut să ascund dorul tău în neant –                     

Doar așa aș putea timpul meu să-l străbat,

Dar o stea oglindea gândul viu preschimbat               

Când, din nou, tu curgeai în răstimpul flotant             

 

Existent pe Pământ, neputând să-l dezbat,

Nici să-l duc în alt sens, undeva... post-restant.

Nu găsesc nicăieri, printre stele, girant                       

Să trăiască un veac visul tău aprobat.                    

 

Și alerg prin dureri să găsesc al meu drum,             

Fără tine cobor, căile rătăcesc...                                 

Un infern bate-n geam și nu pot să-mi îndrum

 

Pașii reci spre un țărm ce e doar pământesc,       

Când tu urci către Cer, eu mai caut în scrum

Urme calde, un crez, viața să-mi întâlnesc...

[BOTICI GABRIELA]

Mulțumesc. O zi cu poezie!

[Chris]

frumos si miscator omagiu!

Și alerg prin dureri să găsesc al meu drum,

Fără tine cobor, căile rătăcesc...

Un infern bate-n geam și nu pot să-mi îndrum

Pașii reci spre un țărm ce e doar pământesc,

Când tu urci către Cer, eu mai caut în scrum

Urme calde, un crez, viața să-mi întâlnesc...

[BOTICI GABRIELA]

Bine. Așa voi face. Mulțumesc.

[Vasilisia Lazăr]

Gabriela, după cum ai observat (și sper că ai observat), de fiecare dată am umblat la titlu. O să te rog să scrii doar titlul sonetului, iar în paranteză să scrii sonet, deși oricine își dă seama că e un sonet, suntem pe un site de literatură. Iar numerotarea lui o faci pe pagină. Nu mai suntem pe vremea lui Shakespeare. După cum observi, la noi pe site, nu se scrie niciun titlu cu majuscule, iar când cineva scrie în acest mod i se cere să-l corecteze. E precizat și în Regulament. Ca să nu mai spunem că un titlu scris cu majuscule între celelalte scrise doar cu minuscule ori inițială majusculă, pe lângă faptul că e inestetic, denotă un aer de superioritate față de celelalte creații și autori, în sensul că se dorește atragerea atenției asupra lui. Chiar și numele scris cu majuscule nu pică tocmai bine. :) Această notă o primesc toți cei care se află în situația de față. 

Cu drag!

[bolache alexandru]

Ooof! Vom putea să învățăm cu adevărat să prețuim ce înseamnă Mama? O poezie care ne readuce în prim plan pe cea care ne-a dat viață. 

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc frumos. Cuvintele dumneavoastră calde mă îndeamnă să continui.

Vă doresc o seară minunată!

[Grig Salvan]

Citesc mereu, cu aceeaș plăcere, sonetele ce curg săptămână de săptămână, e o muzică ce-mi place în cadența versurilor, iar meditația cu tentă filosofică e un bun prilej de reflecție post-lectură. Cât despre icoana mamei și dorul de ea, ne atinge pe toți...

[BOTICI GABRIELA]

Este o durere cu care trebuie să învățăm să trăim.

Nu cred că voi înțelege vreodată plecările.

Voi continua să caut semne și urme în neant.

[Vasilisia Lazăr]

Și alerg prin dureri să găsesc al meu drum,             

Fără tine cobor, căile rătăcesc...                                 

Un infern bate-n geam și nu pot să-mi îndrum

 

Pașii reci spre un țărm ce e doar pământesc,       

Când tu urci către Cer, eu mai caut în scrum

Urme calde, un crez, viața să-mi întâlnesc...

Off! Câtă vreme mama trăiește, totul e mai ușor. Tot ceea ce ne vorbește de mama mișcă sufletul. Poezia ta, Gabriela, l-a mișcat pe al meu. Mai ales că și mama mea e o stea. Copleșitor! 

[chindea maria elena]

Mișcarea sinusoidală  a vieții, cea care ne naște își scrumește toate atributele în noi, pentru a „ne planta” expansiunea cerurilor, la fel cum vom proceda și noi cu lăstarii infinitului din noi! Mi-a plăcut viziunea!