Solstițiul de iarnă

[Corneliu Neagu]

Cu amintiri sosind câteodată

pe gândurile ce alergă-n gol

apari și tu, în alb înveșmântată,

alunecând prin ușa de la hol.

Rămasă-n urma ta întredeschisă,

aud cum vântul deapănă povești

din cartea amintirilor rescrisă

cu neiertări aproape nefirești.

 

Le invocai prin vorbe răscolite

de serile cu-absurde-nchipuiri

când demonii, pe căile-ncâlcite,  

ieșeau în calea ta să îi admiri.

Sedusă de fantasme-amețitoare

mă dojeneai atunci fără răgaz,

te-aș fi oprit, însă știam că moare

orice cuvânt în propriul tău necaz.

 

Se răsuceau în mine, nevăzute,

păreri de rău că nu mă înțelegi

și mă dureau cuvintele pierdute

pe nerostiri care mureau întregi.

În ochii tăi se adâncea furtuna,

cu vorbe reci și fără de-nțeles,

le mai resimt și azi încărcătura,

reverberând în mine tot mai des.

 

Povara lor ajunsă peste vreme,

călare pe solstițiul hibernal,

se-așază mai departe-ntre poeme

pe foile desprinse din jurnal...

Dar vântu-afară bate mai departe

și povestește-ntruna despre noi,

rămân cu ochii pironiți în carte

visând că încă suntem amândoi.

[Corneliu Neagu]

Chris, gânduri alese din partea mea pentru mesajul lăsat!

[Chris]

nostalgic si frumos...