simplicisima 0

[nicolae vaduva]

pe drumuri, tot pe drumuri,

printre turiști de marcă,

nu știi în care parte

să mai privești și iată

din nou cum nou se naște,

dar ceva doare parcă

muriră-n stradă mieii

ca-ntr-un ajun de paște.

 

la masă, tot la masă,

se scutură salcâmii

și orizontu-și trage

perdelele cu mâna,

să vezi până-n departe

țâșnind din țâța mumii

tot laptele brahmanic

în care toate-s una.

 

sub clipă, tot sub clipă,

ca pe tăiș de spadă

înveți să te strecori

în mână c-o lanternă

și te agăți de ace

când ochii ți-i lași pradă

în stropi de sare crudă

pe fulgii albi de pernă.

 

înveți și tot înveți

și lujeri o să crească

și iarba iar se-niarbă,

da-n cap se-acrește mustul,

mai lopătezi prin boască

sperând c-o să mai fiarbă,

dar s-au pierdut culoarea,

tăriile și gustul.

 

 

 

[Nikol MerBreM]

Poezia, foarte frumoasă, atmosfera, amară!

Drag,

Nikol

[gina zaharia]

Admirație, Nicolae!

[Ion Lazăr da Coza]

Un patrulater neregulat, policolor, dar seducător.

da Coza

[Mihaela Popa]

poem rotund

admirație!

[Valeria Merca]

Original și meditativ. Textul m-a dus cu gândul la versul eminescian.

Două mici nelămuriri am: în s3, penultimul vers: în stropi de sarea crudă, bănuiesc că s-a dorit sare - nearticulat, iar la ultima strofă, în v3, unde văd că ați inventat un nou cuvânt, corect ar fi și iarba iar se-niarbă, adică îniarbă, -n-ul acela nereprezentând nimic din punct de vedere gramatical.

Drag popasul!

[Mihaela Suciu]

Of, greu e și... Vă mulțumesc! „În care toate-s una” - vers dintr-o variantă a Luceafărului:  "Şi mii de oameni, neam de neam, / Ca soarele şi luna /Se nasc şi mor în sfântul Brahm/ În care toate-s una ". Tot, eu, simplă-simplisima! :))

[Mihaela Suciu]

Foarte sugestivă strofa pentru mine: „

„la masă, tot la masă,

se scutură salcâmii

și orizontu-și trage

perdelele cu mâna,

să vezi până-n departe

țâșnind din țâța mumii

tot laptele brahmanic

în care toate-s una.” (pentru estetică, ar trebui îngroșat ultimul vers) Orizontul e renaștere, armonie - ca-n strofa:  „Adormind de armonia
Codrului bătut de gânduri,
Flori de tei deasupra noastră
Or să cadă rânduri-rânduri.” Dorința - M. Eminescu

Din aceeași poezie versurile:

”Fruntea albă-n părul galben
Pe-al meu braţ încet s-o culci,
Lăsând pradă gurii mele
Ale tale buze dulci...” au stârnit controverse, unii considerând că poetului nu-i rămâne decât să-i sărute ceafa, dar și aici e vorba de cum privești :)) și iar ne întoarcem la punctul „zero”.

[Mihaela Suciu]

„Simplicisima 0” - Când ajungi la punctul „zero” cum privești?

Omagiindu-l pe Eminescu, un răspuns îl aflăm din „Glossă”. http://www.mihaieminescu.ro/opera/poezia/glossa.htm

Viața fiecăruia e un fluviu de energie, o continuă transformare. Putem s-o privim în amonte sau în aval. Cum măsurăm fluviul? Dacă majoritatea apelor se măsoară de la izvor, Dunărea se măsoară de la revărsare - farul Sulina e punctul „zero”. 

Poeziile dumneavoastră, domnule Văduva, le privesc ca un punct de început al imaginației mele și mă bucur să constat că de multe ori ideile se acumulează pe parcurs, prind forță și se revarsă formând o deltă mai mare a cunoașterii. Aveți versul viu! Drag!

[Sofia Sincă]

Călător prin viață, cu toate și de toate... Singurătate, lipsuri morale şi materiale - ingrediente ce te învață să-ți porți destinul în spate.

O poezie frumoasă, bine construită!

Am citit cu plăcere,

Sofi