şi n-am avut mâna întinsă

[gina zaharia]

n-am avut mâna întinsă

acel mărunţiş (s-a întâmplat a fi de aur)

tocmai salvase un foşnet

prin pădurile în care un rege îşi alesese tronul

din ban pe ban

am ridicat o fortăreaţă

ştiam bine rostul şi verigile încrederii

ici-colo mai strecuram un zâmbet

apoi îl făceam pierdut

doar umbrele mele mă înspăimântau uneori

când aveau invitaţi de onoare

agonizau într-un mod original

trebuia să le trezesc să le promit că în fiecare noapte

le voi pune un citat sub pernă

ştiu sunt datoare cu fotografia în ansamblu

daţi-mi un termen

să vă înapoiez toate privighetorile

prin care mi-am trecut crezul

şi să vă mai spun ceva

sub mine o mare de iubire împărţea muguri albi

şi n-am avut mâna întinsă...

[gina zaharia]

Nu ştiu ce să fac, da Coza, parcă l-aş lăsa, prima strofă ar părea ştirbită cumva... mă mai gândesc:) mulţumesc, mulţumesc, 

[gina zaharia]

zăream marea aceea şi era atât de îndepărtată, Lisia! dar am ştiut s-o privesc în ochi:) mulţumesc!

[Sofia Sincă]

Ultimile două versuri sunt uluitoare, magnifice (era să spun bestiale) :) Dar nu greşeam foarte mult. A mai zis cineva, că împleteşti în versuri poveşti ale sufletului în care stările sufleteşti, trăiesc o emoţie deosebită.

Apreciere deosebită, Sofy!

[Gabriela Grădinariu]

Hărăziţii nu cer, li se dă! Frumos!

[Chris]

Frumos Gina, muguri albi ies din pana ta! :))

[Ion Lazăr da Coza]

Oare să renunți la primul vers?

Muguri albi avem sub privire când îți citim poezia pe ÎNSEMNE!

Drag.

da Coza

[Vasilisia Lazăr]

Nici nu era nevoie. Iubirea e în tine.

Prețuire,