se făcea că pulsează-n pântecele nopții

o lume ce-i clădită numai din petecele de țărână 
care stau 
răstignite sub pașii greoi ai nefirescului
o lume cu rosturi ce pot fi-nțelese numai din subteranul celor mai adânci și mai crunte 
insmonii 
și-n care se moare de prea multă frământare
muțeniile supreme se pipăie-ntre ele de spaimă sau nesomn
atunci când aceasta prinde contururi 
la suprafața nimicului 
o astfel de lume durează o singură secundă
secundă-n care ultimul strigăt al fiecărui ceas lumesc bate-n cifra unor apostoli 
în semn că neantul plonjează c-un instinct sinucigaș
de sus
de la ferestre reci și-aproape nevăzute 
înspre-un abis nefast

și-abia când se izbește de hăul 
lumii noastre cu marile-i dezastre se naște miezul nopții

Vizualizări: 180

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Mai 28, 2016 la 10:45am

Știu că te-ai referit la lumea, dar ultimul substantiv (și el tot feminin!) e muțeniile. Eu, ca cititor prost ce sunt, pe ăsta-l iau de bază. :(

Tu decizi!

Comentariu publicat de Johan Klein pe Mai 28, 2016 la 9:57am

atunci cand aceasta ( lumea) prinde contururi...deci nu cred ca e gresit, ma rog!

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Mai 27, 2016 la 10:08pm

Atunci când ai postat, ai uitat să pui titlul poeziei, așa că am improvizat eu ceva.

Notă: Ca să modificați/reparați un text deja postat, dați click pe Opțiuni (dreapta-sus), bifați Editează Comentariu, retușați ce-i de retușat, apoi click pe Publicare Comentariu, dreapta-jos.

În această frază, (a)pare un dezacord:

muțeniile supreme se pipăie-ntre ele de spaimă sau nesomn
atunci când aceasta prinde contururi 
la suprafața nimicului 

Subscriu la ce spune Valeria - poezia are imagini și metafore interesante, dar mai trebuie șlefuită.

da Coza

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Mai 26, 2016 la 5:48pm

Observ o tendinţă de a ne pierde în detalii.

''subteranul celor mai adânci ...insomnii''- structură pleonastică;
''neantul plonjează c-un instinct sinucigaş/ de sus...înspre-un abis nefast'' NEÁNT n. 1) Noţiune filozofică care desemnează nefiinţă, inexistentă, nonexistenţă. 2) Adâncime foarte mare; prăpastie; noian; genune; abis. Oricare sens al cuvântului ''neant'' l-am lua, nu văd logica... ''abis nefast'', de asemenea,  nu este o formulare reuşită.
Alminteri, poezia e îndrăzneaţă, însă mai trebuie revizuită (părerea mea).
Cu prietenie,

 

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Maria Mitea

Ce trist că păsările nu pot plânge

 Ce trist că păsările nu pot plânge,și mi-am lepădat pielea ca un șarpe în fața lor,             …Vezi mai mult
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Burlac

Haldă

(repostare)E tot în suflet, tot clădit grămadă, un fel de haldă unde ruginesc lumini, aici valsează…Vezi mai mult
cu 5 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul poetului de la țară a utilizatorului Costel Zăgan
"Vă mulțumesc frumos: pentru popas și comentarii!  "
cu 7 ore în urmă
Grig Salvan a postat un videoclip

Valsul florilor ce mor - The Waltz of dying Flowers - by Grig Salvan

Instrumental romantic music on synthesizer, composed and performed by Grig Salvan
cu 8 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Venită-i vremea a utilizatorului Mihai Katin
"Un pamflet acid, crud și dur, despre existența noastră, ambiguă și teatrală, precară și absurdă,…"
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Venită-i vremea a lui Mihai Katin
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Veto! (2) a lui Ghiţă
cu 8 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Veto! (2) a utilizatorului Ghiţă
"Imagini șocante, cuvinte asemenea, trăiri dramatice și uneori sufocante, așa cum e și existența…"
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Priponul a lui Alina Ilie
cu 8 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Priponul a utilizatorului Alina Ilie
"Un duh ancestral parcă plutește în aceste versuri, în stil oarecum de descântec…"
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Vărsatul de vânt a lui Dumitru Mocanu
cu 10 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vărsatul de vânt a utilizatorului Dumitru Mocanu
"Versuri ce par simple, colocviale și aparent banale, dar sunt esențe de frumusețe nesofisticată,…"
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Veto! a lui Ghiţă
cu 10 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Veto! a utilizatorului Ghiţă
"Dramatică zbatere în vis, între somn și trezie, cu îndoieli și ezitări, cu teamă,…"
cu 10 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cât mai este încă iarbă a utilizatorului ovidiu
"Cu toții trăim acel „flashback in time”, întoarcere în timp, asemeni lui…"
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog E grele, frate... a lui nicolae vaduva
cu 10 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog E grele, frate... a utilizatorului nicolae vaduva
"Ironie și autorironie, persiflare și autopersiflare, stil abrupt și necenzurat, necosmetizat, dar…"
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Valenta: par un idiot a lui Stanescu Valentin
cu 10 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: par un idiot a utilizatorului Stanescu Valentin
"Suntem niște naivi, crezând copilărește în puritate și cumsecădenie, în cinste și…"
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Visul poetului de la țară a lui Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor