scrisoare din cub

[petrut dan]

dragă ana
mă gândesc mereu la tine
la zâmbetul tău la mișcările trupului naturale
fără prefăcătoria
sau amatorismul specific femeilor plătite
să convingă
bărbații din jur
sunt atât de furioși încât orice moment de liniște
le produce durere  
de obicei
pariază pe lucruri imposibile cum ar fi
întoarcerea
pe pământ
 
probabil ninge
 
în emisfera sudică pentru că suntem vecini
ghețarii au început să migreze spre adâncul planetei
îi aud noaptea
chemându-și mamele în somn
căldura care îmi părăsește corpul mă face atent
la frigul din cameră
cei mai vechi se trezesc dacă vorbim

între noi
întunericul pare mai mult un reflex  al absenței
luminii

am zis
să nu provoc spiritele
 
nu sunt supărat
cineva trebuie să-și asume deși religia a făcut-o 
înainte și după  mine
directorul trece rar pe aici
atât e de sigur
 
în rest ne petrecem timpul citind despre primul om
îngropat pe pământ sau despre a doua aberație a celulei nervoase
visez
deși îmi e teamă
orice formă de libertate provoacă reacții celor obișnuiți să se-nchine
la cifre
 
mă întrebi cum e lumea
plină de oameni frumoși
pe care nu trebuie să îi lași să te supere 
 
în absența râsului unui copil mirosul de pâine îmi aduce amine
de-acasă
nu mai trimite scrisori prin preot
întâi că nu le citește apoi tot ce-mi dai împarte
săracilor
dacă aprinzi lumânări sufletele chinuite de imaginea femeilor singure
le vor stinge
înainte să ajungă la mine

îmi amintesc cum mă uitam la unghiile tale de la picioare
să văd cât de mult iubirea te-a întinerit 
încă o dată
 
mirosul de ceară persistă
în urma trecerii lor prin cenușa puținilor anonimi
care au murit pentru alții
culoarea galbenă înseamnă speranță
deși mie mi-ar fi plăcut roz
precum lenjeria intimă din ultima seară 
gustul tău mi-a rămas imprimat în celule și de aceea mă bucur
în lipsa apei
 
mi-e dor să beau ceai
să trec strada printre mașini să mă simt obosit
de

mersul pe jos
alături de tine  are efectul vinului fiert
chiar și când îmi spuneai că nu mă iubești

nefericirea ta îmi lipsește deși m-a făcut popular pe aici
 
mi se pare ciudat să mă simt norocos
din moment ce atunci când ieșim prin curtea clădirii în mod normal
doi neuroni înseamnă mișcare

diavolul a avut o reacție simplă
bine că nu semeni cu dumnezeu lucru cu care sunt total de acord

 

 

[Mihai Katin]

mi-e dor să beau ceai

să trec strada printre mașini să mă simt obosit

de mersul pe jos

zâmbetul tău mă încălzește

chiar și când îmi spuneai că nu mă iubești

nefericirea ta îmi lipsește deși m-a făcut popular pe aici  

impresie  de la  marginea cubului  prin care  trecem   in diagonala  sau  doar  simtim  marginile  cu  care  incerca  sa ne  ofere  limite...

cu  admiratie!