sângele

[Simion Cozmescu]

 

la început a fost sunetul

ţiuind ca o prăpastie de lumină

ce-şi arată gleznele traversând noroiul

elegantă cu scârbă şi dispreţ

apoi a fost o părere în acel deja urlet murdar

sunetul era  conştient de el

şi tânjea după acel ochi care să îl vadă

acea părere

crinoline sumeţite din Kandinsky

undele şerpuiau pipăitoare peste pulpele gleznele colorate

dintre hăuri şi versanţi de tăcere

a venit ecoul

şi acela

avea acei ochi narcisiaci de şerpi încolăciţi

dar nu era destul

liniştea era prea aproape

 

în acele unde de peste glezne plutesc plauri  silabe aleatorii

pe care trăiesc fiinţe se înfiripă şi pocnesc la atingerea prea dură a unei consoane

o ploaie din frunzele de vie întoarse de vânt

se iubesc sub vocale şi diftongi până mor

reapar în acel ţipăt etern disperat

un ecou machiaj sub ochii ascunşi ca o plăcere interzisă

aceştia sunt zeitatea

 

acel ţipăt îl aud

continuu

degeaba surâd degeaba

mor ca un muritor

degeaba

suferind de nemurire

tânjind iubire

sângele

 

[Simion Cozmescu]

Mulţumesc Sofia! E un text pe care l-am vrut complex, probabil că ar mai merge periat, răsucit. Am făcut-o şi de fiecare dată am găsit ceva de schimbat, modificat, nu mai ieşeam la capăt :). Mulţumesc Alexandru de apreciere.

[bolache alexandru]

O poezie interesantă.

[Sofia Sincă]

Prea multe pronume demonstrative, fapt ce duce textul în spațiul epic.

Mesajul interesant, parte din geneză. Construcţie prin simboluri ce creează viziunea poetului asupra  puterii sângelui, format din lumină și întuneric. Original, complex, așa cum îl vede poetul.

Între meditație și romantism poemul curge asemeni unei spirale ce stă să prindă în iureşul  ei totul.

Am citit și deosebită plăcere.

Sofy

[Sofia Sincă]

Simion, o singură poezie pe zi, te rog.

Sofy