Sângerează-n mine un oftat

[Manuela Munteanu]

Te uită, dragul meu, cum toamna vine
Și sângerează-n mine un oftat!
Mi-atât de dor de gustul tău, uitat
Pe bobul cald al buzei mele pline!

Îmi urlă gândul, azi, a dezmierdat,
Cum fierbe dor de musturi în ciorchine,
Să-i curgă-adânc, paharului, rubine.
Așa te-aș vrea. În brațe-mi cufundat,

Să lași în ochii mei lumini căprui,
Ca fremătânde străluciri de soare.
Pe-o strună-a vântului turbat să sui,

Când mâna ta alene-o să coboare,
Pierdută-n neștiute cărărui.
Mă scrijelește-acest oftat. Și doare...

[Vasilisia Lazăr]

A fost doar părerea mea, o să precizez la fiecare comentariu asta, așa făcea doamna Sofia Sincă. Doar autorul știe exact ce și cât a dorit să spună și doar el e cel care acceptă sau nu o sugestie. Contează însă să spunem ca să putem evalua cât și în ce fel a ajuns scrierea noastră la cititor. O toamnă caldă, Manuela! 

[Manuela Munteanu]

Exact. Un oftat. S-a vrut o poezie de dragoste, dar una de aducere aminte, de dor și drag de bărbatul iubit. Nu întotdeauna ne întâlnim cu cascade, mai bem și din ape line, dar dulci. Mulțumesc pentru remarcarea greșelii (voi corecta) și pentru opinii! Mă voi mai gândi la acel vers. Eu l-am conceput așa, cu ,,Mi-atât de dor" pentru a întări, pentru a evidenția dorul.

[Vasilisia Lazăr]

Mi-atât de dor de gustul tău, uitat

Nu prea sună bine, ai putea spune Și dor îmi e de gustul tău, uitat. E doar o variantă, știi că există cel puțin două. :)

Și cred că e o greșeală în titlu.

Ce să zic... Poezia curge bine, e corectă și are metafore frumoase. E o poezie de dragoste care curge lin ca o apă de munte, dar fără a forma cascade. E, cum spui, un oftat.

[Manuela Munteanu]

Sâgerează-n mine un oftat

[Manuela Munteanu]

Dan, n-am a-ți zice decât să bei tu o cafea, dacă îți va scrie vreodată o femeie așa... :))) Este exact atâta pasiune cât poate întra într-un gând însoțit de un oftat. Mulțumesc pentru trecere! Zi frumoasă!

[Manuela Munteanu]

Îți mulțumesc, Alex! Zi frumoasă!

[petrut dan]

Un poem de dragoste, dar care te invită mai mult la o cafea, ai imagini frumoase, metafore și comparații deosebite, dar patima, unde-i patima pe care o caut și care mi se pare ''nemaipomenită, sublimă, dar lipsește cu desăvârșire''? Dragostea cerebrală nu cred că place cuiva, mai ales când începi cumva promițător pentru persoana în cauză! Eu zic să-l păstrezi că ai pe ce să lucrezi și încearcă să-l rescrii ca pentru o persoană reală, cineva care te face să ieși din confortul intelectual și chiar să sângerezi, lucru pe care nu cred că l-ai făcut deloc in poemul acesta, să scrii ca pentru un bărbat adevărat! Dpdv artistic, literar, este un poem reușit, nu am ce zice, dar, repet, îmi doream mai mult ca expesivitate, dar tu ești un autor bun știi  la ce mă refer! Hai ca nu mai zic, că dacă zic, zici că de ce am zis și atunci zic că n-am zis!)