Rugă păgână

[Grig Salvan]

ce să-i iertăm vântului?
ce să-i iertăm pământului?
ce să-i iertăm timpului?
doamne, ție ce să-ți iertăm?

de când ne-ai adus în visele tale
cerul tău încet se destramă

cădere ești, doamne și nemairenaștere
din tine murind ies veacuri și vise

timpul e desfrunzirea ta
zadarul tău și în van rătăcirea
uitarea de tot și nemaigăsirea

timpul e jocul tău efemer
piatră numai născând
fără dragoste și fără ură…

doamne, timpul nu știe ce naște!

visul pietrei dormind, coborând
cu timpul cerul se face pământ...

[Grig Salvan]

Manuela Munteanu, mulțumesc de trecere și apreciere!

[bolache alexandru]

Sunt mai mult întrebări păgâne... Probleme existențiale. Am citit cu plăcere.

[Vasilisia Lazăr]

Nimic nu este etern, nici măcar timpul care, integrat în infinit, îşi pierde noţiunea. Un poem superb care ne îndeamnă la reflecție. Carpe diem! :)

[Ada Nemescu]

Domine, quo vadis?

între visul pietrei dormind și nemaigăsirea noastră, uitarea de tot

un strigăt 

aDa

[Nikol MerBreM]

Deși nu rezonez cu mesajul poemului, l-am citit cu interes, aveți multe construcții poetice foarte frumoase și profunde.

Drag,

Nikol

[gabriel cristea]

Minunat, Grig! 

[Mihai Katin]

Omul caută un principiu în numele căruia să poată dispreţui omul; el inventează o altă lume pentru a o putea calomnia şi mânji pe cea de aici; el nu sesizează decât neantul şi face din acest neant un "dumnezeu", un "adevăr" chemat să judece şi să condamne existenţa de aici... Omul este cel care a creat femeia. Din ce? Dintr-o coastă a dumnezeului său – a idealului său.

Friedrich Nietzsche în Amurgul idolilor  cred ca acest  citat   poate amplifica valoarea  poemului !

[Nuta Craciun]

Nu prea avem ce să-i iertăm Lui, cred că ”timpul” ni L-a trimis, ca să înțelegem că suntem trecători... :)

Piatra ”dormind” se poate visa o frumoasă statuie, cerul se poate face pământ coborând pacea lui printre noi, iar timpul ne poate naște din nou, dincolo de înfrunzirea pietrelor...   

Printr-o analogie cu mitul biblic, trecutul și viitorul sunt absorbite de prezent, cred că drama eului liric constă aici în limitele impuse de timp, care îi mărginesc expansiunea cunoașterii...

 

[Manuela Munteanu]

,,cu timpul cerul se face pământ" Superb! Da, timpul are un joc efemer doar în privirea muritorilor, dar piatra știe că este etern, că este ,,desfrunzirea lui Dumnezeu". Unul dintre cele mai frumoase poeme citite în ultima vreme!