Rondelul zâmbetului fad

[Camelia Ardelean]

Pe umbra zâmbetului fad,

Ce înfloreşte ilicită,

Am înnorări de „adamsită”,

Dintr-un conflict anterograd.

 

E-un vis anarhic sau nomad,

Cu existenţă implicită,

Pe umbra zâmbetului fad,

Ce înfloreşte ilicită.

 

Mi-e timpul noul „camarad”,

Îmi cerne sevele prin sită;

În cerbicia sa tacită,

Pavează drumul către iad,

 

Pe umbra zâmbetului fad...

[Camelia Ardelean]

Vasile Burduşa, Gerra: mulţumesc mult de lectură şi semnul lăsat! Cu prietenie,

[Camelia Ardelean]

Augusta, îţi mulţumesc de prezenţă, strofa citată şi apreciere! Cu drag,

[Camelia Ardelean]

D-le da Coza, pe mine nu m-ar deranja să am un volan de aur, chiar şi la tractor, sincer! :-))

Nu fiţi copil, aici nu era vorba de laude! Mă faceţi să mă simt ca la şcoală, în clasele primare (mai lipsesc nişte buline roşii din “peisaj”)! :-)) Este normal să nu rezonaţi cu tot ce scriu eu (sau altcineva), au mai fost cazuri (la poeziile cu temă/tentă religioasă, de ex., sau la cele cu „lamentaţii“... feminine etc.)! :-) Se ştie că n-am fost tot timpul de acord, dar asta nu v-a împiedicat să aveţi o atitudine amabilă. Eu mă refeream la modul dvs. de a reacţiona la acelaşi lucru/cuvânt, în etape diferite („înainte de Bedrule“ şi „după Bedrule“)! O fi din cauză că v-aţi postat comentariul imediat după/lângă al lui? Vedeţi că se ia! :-)) (sper să nu se supere, e doar o glumă nevinovată, sincer!!!) :-) Dacă, măcar pentru o clipă, aş fi găsit termenul “adamsită” nepotrivit în context, la poezia cu pricina (dar se lipea la fix, lângă “conflict”), renunţam imediat la el, fără nici o urmă de regret; mai sunt 59999 de cuvinte, de care mă puteam folosi, pe alese! :-)

Despre (tema) modestie/orgoliu, în comentariul meu anterior (credeţi-mă, reacţia mea are legătură doar cu principiile/ideile mele despre adevăr, aşa cum îl înţeleg eu, nicidecum cu lipsa de modestie sau cu vreo altă trăsătură de caracter, pozitivă sau negativă – să nu amestecăm ciorba cu tortul, că dă indigestie)! :-)

 

[Camelia Ardelean]

Doamna Lisia, o să vă surprind şi nu o să folosesc multe cuvinte în “apărarea” mea (doar câteva propoziţii): dacă aş fi fost o persoană orgolioasă, ar fi însemnat să plec de pe site de la prima critică, adică din a doua sau a treia zi, de când l-am descoperit, cum au făcut unii! Faptul că, după 3 ani, încă sunt aici, sper să mă disculpe, măcar puţin, de această “acuză”! :-) În plus, întotdeauna am fost deschisă la sugestii care mi s-au părut pertinente/inspirate; nu de mult am discutat cu dvs. despre acel punct după propoziţia din paranteză, dacă e corectă sau nu folosirea lui, şi am recunoscut că nu sunt sigură etc. Se poate verifica totul pe site, nu am nimic de ascuns!   

Referitor la ce am vrut să spun, legat de virgulă, ca să nu se creeze confuzie: îmi amintesc că am mai avut poezii în care, în situaţii similare cu cea de faţă, uneori am folosit virgula, alteori nu! Niciodată nu a făcut nimeni vreo observaţie, legată de prezenţa sau de absenţa acesteia. În concluzie, m-am gândit că redactarea e corectă în ambele cazuri, deşi utilizarea ei (a virgulei) nu mi s-a părut a fi necesară! Inclusiv la poezia de faţă, Valerian a fost singurul care a făcut o remarcă legată de virgula cu pricina. Am spus că am plasat-o acolo “de probă”, nu cu sensul de “capcană”, ci fiindcă eram convinsă 100% că, în situaţia în care folosirea ei ar fi fost (totuşi) greşită, el mi-ar fi împărtăşit acest lucru cu bucurie (şi nu m-am înşelat)! :-) Cu toate acestea, sunt un pic confuză: faptul că “nu e necesară” nu denotă neapărat că folosirea ei este greşită. Aş fi dorit un argument mai convingător în acest sens. În fine…

În concluzie, mă bucur că aţi rezonat cu rondelul meu şi vă mulţumesc de popas/opinia sinceră/semnul de apreciere! Cu drag,

[Chris]

mi-a plăcut mult strofa:

Mi-e timpul noul „camarad”,

Îmi cerne sevele prin sită;

În cerbicia sa tacită,

Pavează drumul către iad,

[Ion Lazăr da Coza]

Camelcita, când văd un volan din aur la o limuzină, e ok; când același volan e la un tractor, nu e ok!

Camelcita, când tot ce produci va fi constant valoros, și laudele mele vor fi constante!

Camelcita, nu ți-ar strica mai multă modestie!!!

[Vasilisia Lazăr]

Virgula, recunosc, am plasat-o de „probă“, să văd dacă o să spui ceva legat de ea (ţinând cont că au mai fost pe site poezii cu virgule lipsă sau utilizate greşit, despre care nu ai spus nimic)! Acum, că ai trecut „proba“, pot să o retrag (într-adevăr, nu este necesară)! :-)  (Camelia Ardelean)

Camelia, ca să fiu sinceră, eu nu cred că virgula aceea a fost doar o capcană. Mai degrabă cred că, din orgoliu, ai spus asta. E doar părerea mea, poate mă înșel. Sunt sigură că vei încerca să mă convingi cu multe cuvinte că nu am dreptate, însă te asigur că voi rămâne la părerea mea. :)

Mie îmi place rondelul, chiar dacă, pe alocuri, unele sintagme par cumva forțate. 

Cel mai mult mi-a plăcut ultima strofă.

Drag,

[Camelia Ardelean]

Zarra, Mihaela Suciu, Gabriel Cristea, doamna Agafia: mulţumesc de prezenţa în pagina mea şi de semnul lăsat! Cu prietenie,

[Camelia Ardelean]

:-)) Ma chere Valery, cu "înnorări de adamsită" pe deasupra, zâmbetul nu avea cum să fie altfel, decât fad! Îţi mulţumesc mult de popas şi opinia sinceră! Cu drag,

[Camelia Ardelean]

„O, Doamne“, cât de schimbător sunteţi (nu doar în gusturi, ci şi în modul de exprimare a opiniei), domnule da Coza! Ei, aşa-i cu bărbaţii (cu unii), ce să-i faci, “e” nestatornici! Femeile sunt mai de “modă veche”, ce iubesc azi, iubesc şi săptămâna viitoare, şi la anul etc.! :-)

Iată cum aţi comentat anul trecut, la o poezie de-a mea, care conţinea acelaşi cuvânt, şocant acum pentru dvs.: „Nu știam: ADAMSÍTĂ s. f. Gaz de luptă lacrimogen, care provoacă și strănutul. Însă nu-i discordant?” (da Coza) Atât! Un punct de vedere exprimat frumos, elegant, demn de un gentleman. Iar eu vă răspundeam: “Nu e discordant, fiindcă atunci când vrem să accedem, folosim cuvântul în cele mai ciudate moduri, chiar și ca pe un „gaz de luptă“! Când ne apărăm, îl putem folosi (și) ca pe un “pumnal” etc.” – „discordanţa“ era legată de analogia (mea) dintre “pumnal” şi “adamsită”, ambele constituind modalităţi de „luptă“ (metaforice) în care cuvântul poate fi folosit, uneori.

E o “mică” diferenţă faţă de reacţia dvs. de acum: “M-am dat dreacu'… O, Doamne, câtă artificialitate!...”  Unde o fi “artificialitatea” de care ziceţi? Aşa cum aţi citat din DEX: anterograd = anterior (=precedent). E vorba despre un conflict “precedent” al autoarei cu ea însăşi, poezia fiind scrisă în urmă cu mai multe luni. Este, pur şi simplu, un sinonim, atâta tot! Despre “adamsită”, din nou, într-un comentariu… anterograd, cel postat pentru colegul Bedrule! :-)

Văd că, “brusc şi dintr-o dată”, de la poezia (mea) “Pierduţi asceţi…” încoace, nu vă mai e pe plac nimic din ce scriu, cu toate că, până atunci, cam tot ce îmi scriaţi era de bine, chiar la superlativ! Hmmm… ce schimbare ciudată! Viaţa e imprevizibilă, nu? Eu însă am rămas aceeaşi! :-) Cu stimă,