*****
prietene
dacǎ vei privi mai departe
vei zǎri planeta alergând
întinde-ți te rog brațele
să-i oprești veacul acesta
necomparabil
*****
dacǎ-ți apleci urechea
la marginea unui gând
îi vei auzi suspinul
curgând pe limba
ce-ți tace
ridicându-te sǎ pleci
inima îți va da semnalul
că-i știe înțelesul
*****
când calci
pe cǎrǎri neumblate
pipǎi
neliniștea lumii
strivitǎ-n copite de cai
te dumirești apoi
pentru ce morile de vânt
n-au încetat să bată
*****
oprindu-te din mers
pe retină-ți revin imagini
mai vechi
pornind mai departe
ciulești urechea
ascultându-ți gândul
vorbindu-le
*****
accepți pe cel care-ți vorbește
recunoscând
că l-ai ascultat
adevǎrul însǎ îl vei afla
după ce-ți vor arăta ochii
cele auzite
*****
dacă obosești
sǎ mergi pe pǎmânt
încearcǎ zborul cu gândul
privind doar în sus
altfel ai să cazi
descoperind ce se află
jos
9 noiembrie 2013
Adaugă un comentariu
Mulțumesc domnule da Coza! Am schimbat cuvântul cu pricina! De departe, vă trimit un gând bun!
Sofy, Elena Filip, Gina, Chris, Mihaela Roxana, Vasilisia! Vă mulțumesc pentru cuvintele voastre! Vă îmbrățișez și vă trimit un gând bun! Drag,
Mi-am aplecat urechea la marginea gândului tău și am auzit POEZIA.
Drag,
Aici e poezia:
când calci
pe cǎrǎri neumblate
pipǎi
neliniștea lumii
strivitǎ-n copite de cai
te dumirești apoi
pentru ce morile de vânt
n-au încetat să bată
Versuri puternic vizuale întocmai unui tablou!
Părerea mea este aceeaşi ca şi la reflecţiile trecute - mi-au plăcut :))
Reflecțiile tale îmi aduc senin pe suflet.
Aș schimba al doilea privind > atent
Reflecții sobre, poetice.
da Coza
Interesante reflecţii, bune de luat în serios. Versul curge dulceag, aduce linişte şi consolare.
Am citit cu interes şi plăcere, Sofy!
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2021:
© 2022 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE