lejla

[petrut dan]

azi m-am întors

viu

din punct de vedere juridic

acasă

în ținuta obligatorie

cineva strigă Hristos

a

înviat scot pistolul suflu în lumânările aprinse

pentru sufletul meu

mă pipăi să înțeleg ce s-a schimbat

în poziția soarelui

vecinii se dau la o parte

rudele de gradul întâi

poate am și eu o iudă rătăcită prin neam

cineva pe care să mă răzbun pentru tot ce-am uitat să

iubesc la tine

ciorapii puși la uscat

felul în care îmi pui perna sub cap

noaptea

plină de acarieni

luna

mă face sensibil

ocolesc stâlpii,

firele de curent chiar căzute

până la pământ

îmi amintesc numele sfinților

ziua orașului în care îndrăgostiții au dreptul la o sărbătoare 

de halloween pot fi orice le trece prin minte

precum omul dovleac

îmi păstrez zâmbetul fără noimă lumina ce trădează

lucruri din interior

obsesia de a nu muri tânăr,

cultul pentru femei

și toate celelalte promisiuni pe care trupele NATO le vor împlini

pe deasupra

mă înclin și strig

dobro vece și bine te-am găsit,

Sarajevo

don't let them kill you

 

[Chris]

un poem masculin, vertical, in care mesajul este redat prin succesiunea de imagini aparent banale, dar cu impact puternic.

[Vasilisia Lazăr]

Extraordinar poem! Extraordinar! M-a impresionat de când l-ai postat, doar că nu am avut răgazul să scriu sub el. Și acum sunt presată de timp cu niște probleme, dar tot văd cum se duce în jos și mă doare sufletul. E un poem care are forța de a pătrunde în cele mai adânci răni și de a le supura până la măduvă.

azi m-am întors

viu

din punct de vedere juridic

acasă

în ținuta obligatorie

cineva strigă Hristos

a

înviat scot pistolul suflu în lumânările aprinse

pentru sufletul meu   

Ce metaforă!!! Fără cuvinte...

Se știe că victimele unui război nu sunt doar morții și răniții, ci și cei care supraviețuiesc, dar se confruntă apoi cu mari traume sufletești. Practic, lupta continuă și după ce războiul s-a terminat și poate dura, uneori, toată viața. Războiul te poate distruge chiar și atunci când ai scăpat de obuzele lui. Scrisul poate fi un panaceu în vindecarea acestor traume. Eliberând mintea și sufletul, confesiunea devine cathartică. E ca un pansament care se desprinde de pe rană și, chiar dacă ustură și doare pe moment, tămăduiește.

Dar ceea ce ajută cel mai mult să mergi înainte e iubirea. Și cât de frumos ai surprins-o în poemul tău! Ar trebui să citez mult și n-are rost s-o fac. Poezia se prezintă singură. Iubirea și ea. E testamentul posibilității de a regăsi frumusețea, pacea, lumina și speranța.

NATO? E o speranță, dar mai presus de toate e Dumnezeu.

Don't let them kill you!

Don't let it kill us all!

[petrut dan]

Alex, mulțumesc pentru lectură și aprecieri, ma man, cu prietenie!

[bolache alexandru]

O poezie care deși are tentă politică, atingând bombardamentele NATO. asupra unui stat suveran, Iugoslavia la vemea respectivă, este îmbrăcată cu stilul tău inconfundabil de mare poet. Respect Serbia și cat tot poprul român sunt alături de ei. O poezie care ne readuce în minte că în jurul nostru sunt schimbări geopolitice majore care sperăm să nu atingă țara noastră...

[petrut dan]

Monica, îți mulțumesc, apreciez punctul de vedere și mă bucur că ai avut curajul și inspirația să-l exprimi, cu drag!

[Monica Pester]

Iarăși un strigăt. Despre război și pace. Despre plecări forțate și reveniri, ca o naștere, ca o amintire reluată într-o bulă de timp, ca reîntoarcerea fiului prigonit, dar mai ales ca o înviere în viața care se vrea nouă, care se așteaptă să fie nouă.

Deși, totul e un joc trist, iar noi ne situăm în partea asupriților ...

Poete,