pace ție, orbule

[gina zaharia]

străpunge munții
inimă
să treacă viorile spre asfințit
orchestra a pierit într-un naufragiu
de lumină
păcat
nici dirijorul n-o duce prea bine
își scrie notele
pe o ceată de nori
și râde

râde că a iubit
pe la șase dimineața
când ziua nu se dezmeticise
tot el dădea semănătorii
la o parte
(era împărat peste doi maci)
apoi tocmea înserarea
pentru încă o șuetă cu luna

poate nu l-aș fi crezut
dacă nu s-ar fi înălțat din fântâni
dragostea
s-a întâmplat să fiu acolo
aveam rugul pe inimă
din când în când se mai aprindea o șoaptă
pace ție orbule

[Sofia Sincă]

Esenţe luminate cu raze de lună prefigurate pe simfonii celeste, dorinţa de a te confunda cu iubirea universului. Ultima strofă este o adevărată revelaţie, amestec de dragoste dorinţă, martoră fiind şi natura parfumată cu simbolism. Mi-a plăcut atât de mult!...

Deosebită încântare, Sofy!

[gina zaharia]

Cred că rugul e încă nestins, Chris:)

Mulțumesc, draga mea!

[gina zaharia]

Orbul măsoară timpul în pași-lumină, Gerra! Vinovăția îi este crez, susurul izvoarelor călăuză...

Mulțumesc!

[Chris]

Nu ştiu cine mai e orb după ce a citit poezia asta! :)))))))))

[chindea maria elena]

Acolo unde se ridică rugul - cântecul de Phoenix al inimii întinde portative de heruvimi şi note de geneze albastre desfac muzica cerurilor în şerpuiri de veşnicii multicolore! Cel ce nu vede cu inima - este orbul ce nu merită compasiunea ta, pentru că de această orbire el singur e vinovat!  Şi tot singur se poate vindeca! Dacă vrea! Drag, Gerra