Păcat

[BOTICI GABRIELA]

Mă-nvăluie tăcerea cărărilor uitate

Și vuietul din mine,  petale călătoare

O lume ce-i pierdută acum renaște-n noapte

Se sparge înserarea în versuri viitoare.

 

Tu vino și sădește-mi sărutul tău fierbinte

Cu mâinile-amândouă dezbracă-mă de vise

Iubi-vom astă clipă prin nude jurăminte

Pe Cerul veșniciei unde sunt toate scrise.

 

Și dezrobiți din stele și împletiți cu vântul

Alegem calea nopții ce cade în păcat

Că doar în astă noapte noi regăsim sărutul

Ce se zbătea în lanțuri de-un veac întunecat.

 

Și plimbă-ți mâna tandra, pe nurii ce te-adoră

Pe tălpile ce-adună doar pașii pentru tine

Sădește-mi nemurirea. N-o simți cum te imploră?

Adu-mi clipe din roua ce scaldă flori divine.

 

Și răscolește-mi trupul cu mâinile-amândouă

Și nu-mi lăsa iubirea de tine neatinsă

Ascunde-mi o lumină în lumea noastră nouă

Să-mi netezească calea ca o tăcere densă.

 

Se-apropie trezirea din lumea călătoare

Și coborărea mea în stația de-acum

Lasă magia lunii s-acopere uitarea

Voi fi iarăși prin tine, în mine nicidecum.

[Chris]

frumos chiar daca are un aer retro... 

[BOTICI GABRIELA]

Vă multumesc.

[Nuta Craciun]

Șchioapătă puțin și pare cam prea ”studiată” această luciditate, care la un moment dat e cât se poate de tonică dar  ajunge la o suprasaturare ... poate din pricina unei spontaneități care vizează gratuitatea sau superficialitatea unor potriviri de cuvinte care doar imită poezia. Merită refăcut, prelucrat puțin și umblat la prozodie. Succes! 

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc foarte frumos.
O seară minunată!

[bolache alexandru]

Poezia poate fi îmbunătățită însă sunt multe elemente clare de poezie bună./Sădește-mi nemurirea. N-o simți cum te imploră?/Lasă magia lunii s-acopere uitarea/ De aceea cred că: Se sparge înserarea în versuri viitoare. pe mine m-ați convins și le aștept!

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc frumos pentru mesaje.
Din fiecare sfat sau mustrare am de învățat.

[Monica Pester]

Eu ma conduc după mesaj. Iar aici simt o mare tristețe. O tulburătoare aducere-aminte a unei neîmpliniri. Nota de vetust a spusei Lisiei, îmi pare a fi o amprenta a unui întreg caracter. Trecerea prin viața întotdeauna lasă urme. 

[Vasilisia Lazăr]

E prea lungă, putea fi mai condensată. De asemenea, există mai multe stângăcii în exprimare. Și e și stilul acesta, cam vetust, aș spune. Rima suferă în mai multe locuri, dar neatinsă cu densă chiar nu are nicio treabă. Ar trebui revăzută. Cu drag!

[BOTICI GABRIELA]

Aveți dreptate. Am pierdut o silabă la versul care rimează cu păcat și de aceea ar merge mai bine cu "veac" decât cu "veacuri".
Vă multumesc frumos.
O voi reface.

[Mihai Katin]

Și dezrobiți din stele și împletiți cu vântul

Alegem calea nopții ce cade în păcat

Că doar în astă noapte noi regăsim sărutul

Ce se zbătea în lanțuri de veacuri întunecat....ar  fi  mai   bine  de veac  intunecat...o  simpla  parere!

Și plimbă-ți mâna tandra, pe nurii ce te-adoră

Pe tălpile ce-adună doar pașii pentru tine

Sădește-mi nemurirea. N-o simți cum te imploră?

Adu-mi clipe din roua ce scaldă flori divine.  de o  inspiratie  extraordinara!

Se-apropie trezirea din lumea călătoare

Și coborărea mea în stația de-acum

Lasă magia lunii s-acopere uitarea

Voi fi iarăși prin tine, în mine nicidecum.   acest   final  incanta  si-mi   aduce  aminte  de  o  carte  de sonete  italiene ,o   veche  si  placuta  amintire!