Ostrovul respirând

[gabriel cristea]

Pe goii plopi, un fir de zână
Și-așterne alba ei cunună…

Iar argintata lor dumbravă,
Tăcând retrasă printre iazuri,
Din depărtări îmi pare gravă,
Precum brumatele barcazuri.

Ce tainică e dalba lume,
Ostrovul respirând, aproape!
Mă zdrențuiesc, oniric, spume
- Visez pe leagănul de ape…

Obrazul mi-e lipit de stufuri
Albite-n vise hibernale;
Și-o lacrimă din ochi de ciuturi
Mi se preface în cristale.

[Tudor Cicu]

În romanul lui Balzac „Memoriile a două tinere căsătorite”, una dintre aceste tinere, Luiza (cea ca o adiere de zână), crede că singura forță capabilă să-i schimbe viața și să-i aducă fericirea la picioare, este marea și unica ei iubire. Ceea ce nu-i departe și de dorințele noastre. În a expune, ca singura posibilă, această legătură misterioasă dintre eroii narațiunii lui Balzac și „acea” punte verosimilă între inimă și destin cu poezia ostrovului și visele tuturor, împletite („pe goii plopi, un fir de zână...” ), e pesemne, tresărirea stufărișului (sub obrazul poetului) din acel ostrov „albit în vise hibernale”. Gânduri care se întretaie cu ale noastre în atâtea chei romantice și îndeosebi, în poemele de dragoste ce au cantabilitate şi mult lirism.