oracol

[petrut dan]

aș fi vrut să spun că nu mă încadrez nicăieri

că apusul nu-și aduce omagiul zilei și pentru cei ca mine

care rămân cu privirea pierdută

în anii când îmi plăcea să plec de acasă

 

oricâți bani aș fi avut

îmi lipseau dragostea și necazurile pe care le aduce

odată cu ea

primăverile își pierduseră înțelesul

nu mă mai simțeam tânăr și al nimănui

nu îmi plăcea luna și aura ei de metresă pricepută la toate

și nu mă mai bucuram

 

îmi pierdusem orice punct de vedere cu privire la viață

moartea îmi părea mai aproape

mereu

ca o soră mai mare îmi liniștea nervii

iar lacrimile se ridicau

până la dumnezeu cu prefăcută iubire

îmi zicea dintre cărțile ei

mai este doar un răspuns

pentru care nu mă voi trezi niciodată mai bun

sau mai bărbat cu toate că îmi reveniseră

buna dispoziție și puterile

 

continuam să te visez de parcă mi-ar fi făcut bine starea de înger

adormeam cu gândul la zilele când bucuria faptului că trăiesc era

mai puternică decât iubirea

mamei

îi dădeau lacrimile atunci când găsea pozele cu mine

în mijlocul câmpului de porumb unde mama Lena

îmi dădea dragostea cutăruia

 

de atunci am învățat să nu mă mai uit în oglindă

aduce necaz faptul că despărțirea

nu înseamnă neapărat o durere

mai mult

schimbarea unui decor unde cel plecat are șansa să o ia

de la început

așa cum despre mine îi auzeam pe cei din stratul de nori

insistând

 

omul acesta s-a închis în cuvinte

[chindea maria elena]

Închiderea în cuvinte - eu aș interpreta-o ca asumarea unui Uroboros! De-abia când lepădăm toate atașamentele ispititoarelor efemeride ce ne-au dedulcit individualitățile în această fascinantă aventură pe care-o numim viață, putem spune că am ascensionat spre adevărata noastră individualitate, esență - și începem să ne înțelegem pe noi și adevărul manifestării care spune: „La început a fost cuvântul”... la care eu aș mai adăuga „și la sfârșit”! Cel puțin pentru această dimensiune, pentru că înțelegerea lumii de dincolo de cuvinte nu se poate descrie folosind unelte grosiere în raport  cu vibrația luminii!

... și dincolo de oglinzi pulsează infinitul, cămașă și scut pentru cel perisabil în îmbrățișarea infinitului!

Să mai spun „mi-a plăcut”, nu-și are rostul când te lași pradă curenților de adânc ale poemelor tale... Cu drag.

[petrut dan]

Domnule Stănescu Valentin, apreciez semnul prezenței dvs, cu stimă!

[petrut dan]

Gabriela, îți mulțumesc frumos pentru prezență și comentariul cald, te mai aștept, cu drag!

[Stanescu Valentin]

Mă asociez comentariilor de mai înainte şi nu mai am ceva de spus. Felicitări pentru acest năvalnic şuvoi de gânduri ca apa râului Coza coborând printre dăinuitoarele stânci, cântând bucuria vieţii, a dragostei, a clipei veşnice, trecătoare şi aceeaşi...

[Gabriela Raucă]

Un poem profund, cu substrat filosofic, dar cu o mângâiere subtilă, pe care doar poeziile de dragoste o lasă la iveală, răzbătând printre versurile lor.

„oricâți bani aș fi avut

îmi lipseau dragostea și necazurile pe care le aduce

odată cu ea”

Ce mult mi-au plăcut aceste versuri!

Poeziile tale au o gingășie, care se vrea „bine ascunsă” printre versuri puternice. Cât sunt de frumoase!

[petrut dan]

Nikol mă bucură semnul tău amplu și elegant, te mai aștept, cu drag!

[petrut dan]

Alex, ma man, îți mulțumesc, cu prietenie!

[Nikol MerBreM]

Poate că oracolul cu un singur răspuns poate să mai aștepte atâta vreme cât omul, închis în cuvinte, cântă iubirea. Poemul îmi pare ca un periplu printre amintiri, de la ,,anii când îmi plăcea să plec de acasă" și până în ,,apus", constanta fiind iubirea, chiar și atunci când este vorba despre lipsa ei. Citind, mi-a trecut prin cap că s-ar putea ca, deși avem perioade în care iubim și altele în care cădem din iubire, iubirea să nu fie punctiformă, ci ca un continuum. Că e în plin apogeu sau doar o reverberație a acestuia, iubirea e cumva mereu prezentă, ca și cum viața și moartea nu s-ar putea împleti fără acest al treilea fir. Un poem ca o pictură amplă, nu e suficientă o singură privire pentru a-i prinde înțelesurile!

Drag,

Nikol

[bolache alexandru]

Încă un poem dedicat dragostei. Un poem puternic despre viață și moarte ca două surori... Omul acesta s-a închis în cuvinte dar ne lasă să-l citim!

[Vasilisia Lazăr]

Bună dimineața, Dan! Splendid răspuns! Da, locul unde trăiesc e un tărâm binecuvântat. De o parte a casei să ai muntele, de cealaltă să curgă apa Cozei, nu poate fi decât o binecuvântare și un loc de inspirație. Domnul Anghel știe exact ce spune. Mulțumesc!