Odată cu ploaia pe strada ta
uneori mi se întâmplă
să arunc în buzunare câte un bănuț
acum însă micul cerșetor
sprijinea zidul fără noimă ca la poarta cerului
nu-l interesam dar
am privit împreună spre apartamentele de sus
în amurgul fumegând atunci s-a pornit ploaia pe strada ta doar
umbra aceea mare și căruntă din fotoliul de la fereastră
își țuguia buzele tocmai începuse cineva să fredoneze ceva.
cred că urca dinspre capătul celălalt al străzii
odată cu zgomotul primelor trenuri surprinse și da
domnișoara care-și făcuse o fundiță în fața oglinzii
la etajul doi îmi părea cunoscută.
mereu am crezut că femeia din fotoliu mai scria
scrisori pline de viață
cum era și acea plutire a umbrei de-a lungul ferestrei de
m-am și întrebat ce scânteie
răsărită din nimic aprinde în mine astfel de focuri?
...și întîia dată am auzit clopotul mic
apoi cel mare cum niciun gând nu vine prea târziu,
ploaia ce avea să prăbușească pe asfalt
încă multe suflete dar despre asta
nimeni nu-și mai aducea în vârtejul acela cosmic, aminte.
Adaugă un comentariu
Reverență!
Ion Lazăr da Coza: îmbrățișări...cosmice!
Doamna Sofi: ...ca de obicei, mă intuiți dincolo de spaima și cuvintele mele reci cum trec prin lumea poeziei ca printr-un flux făcut din răsfrângeri. De! ... și cu focurile viclene ale inimii. Drag popasul și aplecarea dvs. în acest câmp ideatic al comentariilor.
Valeria: mă bucur că ai intuit bine și ai redat toate acele versuri până la capăt. Luate separat n-ar fi format un SENS, un ÎNTREG. Cioran (parcă?) spunea că a voi să elucidezi un om, oricine ar fi el, înseamnă a voi să-l ucizi. Să-l lăsăm pe poet când plouă de atâta vreme și nici noi, cititorii săi, n-avem unde să ne adăpostim când plouă de gând și de moarte (a unei iubiri, nu?) ...și de fără rost, în viața lui, uneori, plouă.
Mihaela: ...nu știu ce gând ți-a transmis succesiunea firească a unor bătăi de clopote (prin apropierea poetului trebuie, neapărat să fi fost o biserică, nu?), dar nu încerca, totuși, să-i descoperi noi, tainice, inepuizabile gânduri, poetului. Să-l lăsăm sub amenințarea misterului din ochii cu care privește strada ÎN JURUL său.
Induceți o atmosferă de poezie-poveste, de al cărei farmec nu poți scăpa!
Cu drag,
Nikol
M-ai făcut și pe mine să mă uit la „apartamentele de sus”! De aici, de jos, se vede bine... Foarte bine!
Scuze! m-am oprit la versurile:
„...și întîia dată am auzit clopotul mic
apoi cel mare cum niciun gând nu vine prea târziu,” - chiar așa e mereu la bărbați?:))
Cotidianul prinzând dimensiuni cosmice... Interesant!
da Coza
Un prozo-poem plin cu nostalgie, cu tema, cunoașterea este posibila numai prin iubire. Imagine invadată cu poezia sufletului, poetică picurată cu semnificații lirico-filozofice. Odată cu ploaia se aprind și se sting focuri...
Am citit cu plăcere,
Sofi
...și întîia dată am auzit clopotul mic
apoi cel mare cum niciun gând nu vine prea târziu,
ploaia ce avea să prăbușească pe asfalt
încă multe suflete dar despre asta
nimeni nu-și mai aducea în vârtejul acela cosmic, aminte. - minunat; simbolul ploaie asociat cu sentimentul de melancolie. Ploaia, apele venite din înalt reprezintă echivalentul cosmologic al seminţei. Dumnezeu îşi trimite îngerul cu fiecare strop de ploaie. Simbol vitalizator, de purificare periodică, ploaia este considerată un semn divin.
drag, drag popasul,
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE