Va veni și ziua să-ntreb

[Tudor Cicu]

Va veni și ziua să-ntreb

 

privește pădurea cum și-a plâns frunzele

și-a plâns șoaptele trecătorilor odată cu ele

de urcau la cer în cuvinte de laudă

la fel și mâinile lor ca o apă-n cascadă

mi-au spus că bărbații care se plâng nu pot fi înțeleși de femei

că nicio poveste nu începea printr-o încoronare

și fiecare dintre noi trebuia să știm asta dar

va veni cineva și acela va trece  de ziduri unde eu

n-am trecut nici stâncile

și ca un talger al adevărului

îmi va fi asmuțit ca leii strigătul tău repetat

zi de zi de atunci am văzut umbra turnului de apă

cu fluturi de noapte într-un vârtej necontenit

fără a înțelege că se poate merge mai departe

și te-ntreb

nimic nu mă neliniștește mai mult

cunoști tu spaima acestor rostogoliri;

spre ce lumină ai dori să-ți înalți sufletul

când soarele deja apus

se scaldă în agonia lui?

 

 

[Nikol MerBreM]

Dar există mai multe feluri de lumină :)?!Îmi place atmosfera poemului!
Cu drag,
Nikol

[Tudor Cicu]

Doamna Sofia, Mihaela,  Gina, J' Arrive, prietene Ion Lazăr da Coza: Dincolo de orice, la gândul că ar trebui să ne cutremurăm dinaintea cuvintelor scrise, trebuie să o facem cu fluxurile și refluxurile pe care vorbirea le poate transmite, doar POEZIEI. Cuvintele devin purtătoare a unor energii inefabil, vehicule care se refuză semnului semantic din tot ceea ce scriem. Fascinația elementarului din poemul gândit, după fiecare dintre noi, va trebui să fie cheia ideală a tuturor misterelor lumii. Ne străduim să fim înțeleși... dar numai cititorii noștri vor respira aerul pur al curajului pentru a decide că, prin poezia deja scrisă, am pierdut paradisul râvnit dar am dobândit izgonirea din copilărie.... pentru ei. 

[Mihaela Suciu]

Pe mine să nu mă întrebați, sunt începătoare! :)

„mi-au spus că bărbații care se plâng nu pot fi înțeleși de femei” (aș renunța la ,,se”,  pot înțelege un bărbat care plânge, dar cei care se plâng, sunt de plâns, idem și pentru femei)

O poezie de pus la suflet! Mulțumesc!

[Ion Lazăr da Coza]

O poezie consistentă, de la a la z.

da Coza

[Sofia Sincă]

Din punctul meu de vedere sună mai mult ca o romanță.

Vă amintiți?

Plângea pădurea și zefirii

Plângea și lacul liniștit...

 

privește pădurea cum și-a plâns frunzele

și-a plâns șoaptele trecătorilor odată cu ele - și mai departe, bărbații care se plâng...

Nu înseamnă elegie dacă semeni atâta plâns, printre versuri zic eu.

Sofi, cu respect.

[gina zaharia]

Rostogolirile acestea poetice lasă senzația cercurilor de foc răsucite în jocul luminii.

Prețuire!

[Tudor Cicu]

Valeria: se scrie și o astfel de poezie cu așa punctuație. Nu e prima oară când văd astfel scris un poem. DAR îți respect dorința și ca atare am revenit (scoțând punctuația în cauză, au fost necesare adăugiri). Cu drag pentru comentariul tău.

[Tudor Cicu]

Romanță, doamna Sofia?! Având un ton elegiac cred mai mult în „agonia” sufletelor pustiite de o nouă încercare a reveni la povestea dintâi. Însă respect tot ce vine ca o bătaie pe umărul poetului căzut în (după Matei Călinescu) „înțelepciunea de deasupra rosturilor”. 

[Sofia Sincă]

Romanță pentru indecișii aflați în agonie. Prima jumătate - poveste, a doua - poezie. Semnele de punctuație, existente, mai mult încurcă.

Am citit cu plăcere,

Sofi

[Valeria Merca]

Multă sensibilitate revărsată în acest poem.

Atenție la punctuație: acolo unde este punct, în interiorul versului, cred că s-a dorit virgulă. Fiind scrisă fără majuscule, eu aș renunța la semnele de punctuație.