O altfel de Geneză

[Monica Pester]

Și iată-l, Marele Maestru, fin atingând viorile

Întocmai ca un cal buiestru ce larg crestează zările

Era când lumea se făcuse și totul se-ntrupa ușor

Când toate florile răpuse se desprindeau din locul lor

Și începeau o nouă viață, pământ, lumină și eter

Iar strune din Marea Grădină se defineau urcând spre cer

Erau și  clipe de tăcere, seninul tot încremenea

Și raiul din Semiramide în vechiul fast se refăcea

Culori intense, fără nume, într-un miraj ne-nchipuit

Se-ncrucișau, ca peste lume s-arunce zborul infinit

Și nu era nici vânt, nici ploaie, era eternul răsărit

Lăsat de Marele Maestru să ne vorbească definit

Vă dau Cunoaștere deplină prin cerul vostru de argint

Căci doar argintul, atingându-l vă spală ochii-n asfințit

Vă dau lumină prin Cuvânt, s-o treceți în voi mai ușor

Fiindcă în pieptu-vă, aud  dureri ce încă vin din dor

Din Căi Lactee, Marea Ursă, lumina toată v-o va da

Suprema Energie-Sursă la infinit se va păstra

Și în final, vă dau Iubire pentru sute de mii de ani

Și singura voastră menire e s-o păstrați, să-i fiți titani

S-o-mprăștiați în chip divin, mai spuse Marele Maestru

Trecând  puțin să se-odihnească, în spațiul cel real, terestru

 

[Valeria Merca]

Vibrant poemul, înălțător mesajul transmis! N-am să mă leg de cele câteva mici abateri de la ritm. Prezenta cezurii dă savoare textului. 

Felicitări!!