Nu este nostalgie

[Monica Pester]

Se-ntoarce vântul împotriva mea

I-am deslușit intenția stângace

Când am pășit pe urmele-i fugace

Și-am  păcălit-o până  și pe  ea

Pe ea, pe sfânta iarnă maiestuoasă

Ce și-a uitat mantia pe cărare

Lăsându-ne pe toți  într-o mirare

De ce nu mai e iarna-așa frumoasă

Se dovedește însă că toți nurii

Și-i replantează sus, pe lângă cer

Acolo unde urșii  nu mai pier

Fiindcă  în hibernare nu au furii

Poveștile nu se mai spun încet

La un pahar de vin în gura sobei

Trăim în era consumismului și-a vorbei

Chiar dacă scrii nu te numești poet

Gândim în paralel cu libelula

Sau cu  omida, după cum se pare

Și-oriunde-am fi plecat în lumea mare

Noi nu ne vom fi părăsit celula

Nu știm să facem multe să ne placă

Sa fim deschiși, cu-avânt mistuitor

Dar spunem tot mereu și tuturor

Suntem soldați  cu sabia în teacă

Din pod, din urmele copilăriei

Salvez, în fine, ultimul odor

Păpușa mea cu care vreau să mor

Punând  astfel și capăt  vorbăriei

[Ada Nemescu]

Am recitit această poezie care îmi place mult, subtilitatea ei şi personificările interesante, toate cu trimiteri către trecerea timpului, trecerea noastră...

Am însă ceva idei/sfaturi:

 

Se-ntoarce ploaia împotriva mea

I-am deslușit intenția stângace

Când am pășit pe urmele-i fugace

Și-am  păcălit-o până  și pe  ea

Dar şi pe sfânta iarnă maiestuoasă

Ce și-a uitat hlamida pe cărare

Lăsându-ne pe toți  într-o mirare

De ce nu mai e iarna-așa frumoasă?

Se dovedește însă că toți nurii

Și-i replantează sus, pe lângă cer

Acolo unde urșii  nu mai pier

Fiindcă  în hibernare dorm şi  furii

Poveștile nu se mai spun încet

La un pahar de vin în gura sobei

Trăim arzând  şi rădăcina vorbei

Chiar dacă scrii nu te numești poet

Gândim în paralel cu libelula

Sau cu  omida, după cum se pare

Și-oriunde-am fi plecat în lumea mare

Noi nu ne vom fi părăsit celula

Nu știm să facem multe să ne placă

Sa fim deschiși, cu-avânt mistuitor

Dar spunem tot mereu și tuturor

Suntem soldați  cu sabia în teacă

Din pod, din urmele copilăriei

Salvez, în fine, ultimul odor

Păpușa mea cu care vreau să mor

Punând  astfel și capăt  vorbăriei

Repet, îmi place abordarea, sarcastică dar şi plină de compasiune a trecerii...

sper că nu am supărat, e frumoasă...aDa

Am recitit această poezie care îmi place mult, subtilitatea ei şi personificările interesante, toate cu trimiteri către trecerea timpului, trecerea noastră...

Am însă ceva idei/sfaturi:

 

Se-ntoarce ploaia împotriva mea

I-am deslușit intenția stângace

Când am pășit pe urmele-i fugace

Și-am  păcălit-o până  și pe  ea

Dar şi pe sfânta iarnă maiestuoasă

Ce și-a uitat hlamida pe cărare

Lăsându-ne pe toți  într-o mirare

De ce nu mai e iarna-așa frumoasă?

Se dovedește însă că toți nurii

Și-i replantează sus, pe lângă cer

Acolo unde urșii  nu mai pier

Fiindcă  în hibernare dorm şi  furii

Poveștile nu se mai spun încet

La un pahar de vin în gura sobei

Trăim arzând  şi rădăcina vorbei

Chiar dacă scrii nu te numești poet

Gândim în paralel cu libelula

Sau cu  omida, după cum se pare

Și-oriunde-am fi plecat în lumea mare

Noi nu ne vom fi părăsit celula

Nu știm să facem multe să ne placă

Sa fim deschiși, cu-avânt mistuitor

Dar spunem tot mereu și tuturor

Suntem soldați  cu sabia în teacă

Din pod, din urmele copilăriei

Salvez, în fine, ultimul odor

Păpușa mea cu care vreau să mor

Punând  astfel și capăt  vorbăriei

Repet, îmi place abordarea, sarcastică dar şi plină de compasiune a trecerii...

sper că nu am supărat, e frumoasă...aDa