Iubire sacră

[Monica Pester]

Nemișcare-n piatră, nemișcare-n dor

Se aude-n munte fluier de izvor

Adoarme-ma-n șoapta vechiului pridvor

Să îmi fie somnul, somn cât mai ușor

Tu îmi dai lumina, eu mă-nclin celest

Când îți sărut pâinea și  o pun în țest

Tu-mi dai temelia, eu îți dau fiorul

De-am străbate viața numai cu piciorul

Încă nu cunoaștem gândurile toate

Din  lăuntrul nostru, încă se mai poate

Să greșim răspunsuri, să ne-ngândurăm

Tu îmi dai credința când ne botezăm

Și ne sfințim calea  aleasă  pe  viață

Iată, vin iar zorii, iar e dimineață

Timpul e un gând care trece-n fugă

Și ne cucerește însă-i doar o lungă

Amăgire-n  suflet,  în ochii amândoi,

Cum secunda, veșnic, o împărțim la doi

Nu suntem aparte de sămânța care

Ne-a trimis în lume și,  pe fiecare,

L-a marcat cu semnul iubirii solare

Bând din cupa sacră-a focului etern

Lângă Venus, astrul dragostei peren

Cu suflete calde și dăruitoare

Se divide lumea  asta în schimbare ?

Pregătim deriva încă din născare

Vrem să fim mereu iubirii, temnicer ?

Tu îmi dai eternul, eu ce să-ți mai cer 

Decât timpul nostru împărțit la doi

Tu și eu de mână cu fluturi în roi  . . . 

 

[Denisa Curea-Popa]

Să fie iubire, zic și eu!

Am citit cu sufletul, cu admirație!