Într-o gară uitată

[Corneliu Neagu]

Cad fugii de nea peste case dansând,

iar vântul pătrunde pe usă de-afară

cu vechi amintiri, așezate la rând,

uitate de noi, mai demult, într-o gară.

În gară sosea doar un tren rătăcit,

din hăuri de timp se ivea câteodată,

părea să fi fost doar un vis născocit,

venit special din trecut să ne scoată.

Eu încă l-aștept pe peronul pavat

cu mii de regrete în urmă lăsate

în seara de toamnă în care-ai plecat

călare pe-o umbră de visuri trădate.

Și încă mai sper să apari pe-nserat,

din trenul bizar să cobori neschimbată,

venind din trecutul rămas suspendat

pe margini de vis … într-o gară uitată.

 

[Vasilisia Lazăr]

O frumoasă poezie care tratează aceeași temă, doar că folosește ca simboluri gara și trenul. Gara, ca simbol al întâlnirii, despărțirii ori regăsirii și trenul, ca simbol al revederii, speranței. Totuși, gara din poezia dumneavoastră nu e o gară oarecare, e una uitată, iar trenul nu e unul obișnuit, ci unul bizar, și ele simboluri ale expresionismului oniric.
„Orice așteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viața.” (O. Paler) 

[Ada Nemescu]

Sunt sensibilă când se gândește/cântă/vorbește despre gări. Toată viața am alergat prin gări, sunt CFR-istă de  prea mulți ani, dar oricum ar fi, versurile sunt sensibile, melancolice, frumos curgătoare... vă felicit, aDa

[Corneliu Neagu]

Monica Pester, mulțumiri cu prietenie și respect pentru popas, lectura versurilor și comentariu scris aici! Nu știu despre ce introducere vorbiți, rămân nedumerit și îngrijorat de neștiința mea.

[Monica Pester]

.Dacă nu mă înșel, am citit și introducerea. Triste amintiri, reale , care lasă amprente.

Dle, Neagu,