Nocturnă autumnală

[Corneliu Neagu]

La geam coboară-ncet aceeaşi seară,

cu sacul plin de umbre rătăcite,

iar mintea, încolţită ca o fiară,

e un salon de dansuri îndrăcite.

.

Hai, prinde-te şi tu în dans, iubito,

ce poţi să faci pe-o vreme-aşa precară?

E ultima orchestră ce-am gasit-o,

nainte de-a pleca un tren din gară.

.

Lăuntru e âtât de cald şi bine,

doar setea de un vin mă mai omoară –

hai, să privesti femeia care vine,

cu ochi adânci de mască mortuară.

 .

Și dansul ei vexat de orfelină,

ce o să-nceapă-n miez de noapte iară,

duel pentru amanţii ce-or să vină,

iar pentru mine ultimă povară.

.

Când zorii vor ajunge la fereastră,

demult vor fi plecați cu toţi afară,

doar noi rămași, ca două flori în glastră,

un somn adânc de toamnă funerară!

 

[Corneliu Neagu]

Stimată doamnă Mioara Manoilă, vă mulțumesc pentru gândurile alese pe care le-ați așternut în acest comentariu după citirea poemului meu "Nocturnă autumnală"! Onorat!

[Mioara Manoilă]

Domnului Corneliu Neagu:
Minunat acest poem! Poate că numai cine cunoaşte depărtarea îşi poate exprima atât de profund adâncul.

[Corneliu Neagu]

Stimată doamnă Vasilisia Lazăr, ați remarcat, cu obiectivitatea, atmosfera pe care o degajă această creație lirică, ea reflectând o anumită stare de spirit a autorului la momentul așternerii pe hârtie a versurilor, cu muți ani în urmă, pe meleaguri străine. Vă mulțumesc foarte mult, onorat!

[Corneliu Neagu]

Stimate prieten și coleg de condei Mihai Katin, vă mulțumesc pentru acest frumos comentariu cu sublinieri clare ale versurilor care v-au plăcut cel mai mult, acestea fiind, de fapt, coloana vertebrală a întregii creații lirice! Onorat!

[Vasilisia Lazăr]

O atmosferă apăsătoare, lugubră aș putea spune. Mi-a dat o stare de parcă aș fi văzut un film cu vampiri. Probabil starea autorului în momentul în care a scris aceste versuri a fost una mai specială. Construcția, ca de obicei, impecabilă.

[Mihai Katin]

Lăuntru e âtât de cald şi bine,

doar setea de un vin mă mai omoară –

hai, să privesti femeia care vine,

cu ochi adânci de mască mortuară.

 .

Și dansul ei vexat de orfelină,

ce o să-nceapă-n miez de noapte iară,

duel pentru amanţii ce-or să vină,

iar pentru mine ultimă povară.   aceste doua  catrene  au  ceva   aparte  , undeva   se desfasoara un ispectacol ,  in afara timpului  si  de aceea mirarea  noastra  nu  poate  sa spuna decat:

doar noi rămași, ca două flori în glastră,

un somn adânc de toamnă funerară!

 

cu  multa pretuire!