Înlăcrimând pădurile desculțe

[gabriel cristea]

Mlădie și hoinară-i Simplitatea, 

Bucolic fluierând prin grâne coapte;

Rotesc în juru-i mreje murmurânde

Și lăzi cu-amețitoare nestemate;

În van roiesc - e-o novă călătoare! 

Nu-și face chip de aur din țărână, 

Căci ochii ei sunt cântece solare, 

Înlăcrimând pădurile desculțe

C-un chihlimbar ce cotropește-o frunză, 

Precum soldatul, lumile barbare. 

Fântânile bătrâne o respiră, 

Tot scârțâind din cumpăna semeață;

Coloană senectută-a nesfârșirii

Sunt mesele tăcerilor de piatră, 

Peste penumbre-ntinse de milenii… 

Și-atunci, pășește-n zbor hoinara lunii, 

Rebelă fluierând prin prin miez de noapte;

Se-nvârt în juru-i albe constelații;

Și-n liniștea din grâie răsfirate

Ibovnică îmi este Simplitatea…

[Manuela Munteanu]

Clar o autodefinire (chiar dacă este doar o percepție a mea), pentru că aici este o mare simplitate, imperativă și magică , seducătoare ,,cufere cu pietre nestemate". 

[bolache alexandru]

Despre simplitate și frumusețea ei. Lumea e simplă, noi o complicăm. Și poate de aceea ne pare rău că trece timpul. Înainte viața era mai simplă și de aceea mai frumoasă. Ce ibovnică frumoasă aveți!

[Vasilisia Lazăr]

Simplitatea este emblema modestiei, a bunului simț, a înțelepciunii unor minți care au înțeles că puținul spune mult, că nu ai nevoie să epatezi ca să arăți lumii cine ești, au priceput că, în taină, gândurile se așază altfel, emoțiile sunt vibrante, iar mesajul pe care reușești, în acest fel, să îl transmiți, este mai pătrunzător. Minunat poem, Gabi! Mesaj bun, formă ireproșabilă, atmosferă lirică și emoționantă. Felicitări!