Năravul (a la Săpânţa?)

[ELENA AGIU-NEACSU]

Poftim, vine noapte-ndată,
Şi pahar după pahar
Tot goleşte soţiorul,
De soaţă n-are habar;

Azi aşa şi mâine - aşa,
Până într-o bună zi,
Când de-a dreptul supărată
Către el mi se zburli:

„Ian ascultă, bărbăţele,
Ăst fel cât crezi c-o mai duci?
Te-aşteptai o seară, nouă,
În casă precum doi cuci

Am ajuns noi să trăim,
Tu pahar de la pahar,
Iară eu înghit pastile
Ca să-mi ostoiesc amar!”

Vorba-i fuse însă-n van,
Căci bărbatul nărăvit,
Tot ce ştie aia face
Făr-a putea fi oprit...

Dar cum toate-au un sfârşit,
Precum din bătrâni se ştie,
În cele din urm-ajunse
Cum a tras... pe năsălie.

Să-l jejească se cuvine?
Se-ntreba nedumerită,
Tot gândind la câte cele...
De-acum cu inima friptă

Şi cu sufletul tăciune,
O lumină la mormânt
Îi aprinde rareori,
În sinea ei reflectând:

„Gâl, gâl, gâl, pe gât o viaţă
De soţie n-ai ştiut,
Fie-ţi ţărâna uşoară,
Căci şi eu uşoară sunt

Să pornesc în lumea mare
Şi să îmi aflu pereche,
Căci din partea ta, bărbate,
O viaţ-am zăcut de... streche!”

Deci nu e simplă poveste,
Cum că năravul din fire
Nicicum n-are lecuire,
Ba chiar adevărul este.

[Ion Lazăr da Coza]

Poezia asta ar trebui dusă (și) la Grupul UMOR.

Mici ruperi de ritm, însă rimele sunt de-o mare jale! 

Cum am spus și-n alt loc: „Tot ce merită să fie făcut trebuie făcut bine!”

da Coza

[Sofia Sincă]

Versuri bătute de banalitate... Pot fi culegeri populare, poate fi o joacă sau așa... pur și simplu.

Sofy