Mama se ruga pentru toți

     (prozopoem)

 

    „O să ne descurcăm, nu poate fi ăsta sfârșitul lumii!” se ruga mama pentru noi. În iarna care se zice că înghețau și lemnele în sobă și cam ne înghesuise foametea, mama pusese o sobă de metal în mijlocul camerei și ne îndopa cu ceai fierbinte din crenguțe de corcoduș și cartofi copți pe metalul încins. Mă durea burta de-atâta zeamă colorată și coji arse, scrum, dar îmi spuneam: „Gândește-te că vine seara”. Diminețile ne trezeam și fuga la geam când auzeam câte un car scârțâind pe drum și doi cai costelivi trăgând mortul spre cimitir. Pentru unii drumurile erau fără întoarcere. „Marele noroc al lui Nietzsche e că l-a întâlnit pe Dante și i-a spus să se întoarcă din drum”, îi spuneam soră-mii ca să mă dau deștept. Pe soră-mea cea mică o încânta flăcările de un roșu aprins cu stele tremurătoare și, zicea ea, ieșeau prin burlanul scos la streașină, ca din pământ. Vedea pretutindeni numai comori. Mama o liniștea spunând că sunt doar năzăriri ale unui înger al foamei care i se pusese pe creier. Ne lua cloșcă între brațe: „Ce să-i faci, mamă? Așa a vrut Dumnezeu!” o auzeam, suspinând, ca pe Varia, fiica moșieriței Liubov Andreevna din piesa lui Cehov. Seara visam un car tras direct pe bolta cerului și țin minte că cineva tropăia pe lângă car ca și cum ar fi vrut să se curețe de zăpadă, pe cizme. Dar mie îmi părea a fi zgomotul surd al toporului lui Lopahin lovind într-un pom prin Livada de vișini. Am vrut să ies alarmat de niște bătăi care au urmat, insistent, în ușă. Cum să fi rămas cineva străin, înghețat pe afară? Sigur că trebuia să fie cineva cunoscut. Dar cine? Bunicul căzuse în primul război. Tata nu se întorsese încă din cel de-al doilea. Alarmat de bătăile în ușă am dat să trag zăvorul. O mână a mamei m-a tras înapoi. În cealaltă ținea lumânarea care trimitea numai stafii pe pereți. Peste câteva zile a venit unchiul cu o căruță de am încărcat puținul ce ne mai rămăsese prin casă și am plecat din acele locuri pentru totdeauna. Și chiar de a doua zi soră-mea povestea, cu haz, puștilor de pe noua uliță, cum în noaptea aia ni se furase văcuța din grajd. „Foametea îi înghesuise și pe alții” le zicea. Uite și minunea pământului, cu ce îndrăzneală, dumnezeule, spunea asta! 

Vizualizări: 171

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Tudor Cicu pe Iulie 24, 2017 la 4:05pm

Vă cred, doamna Chindea: destinul are calea lui și, oricum, nu te poți abate de la acel drum clădit de ursitoare. Dar cum spunea cineva: tot oamenii sunt răspunzători de nenorocirile lor. La ce se mai plâng? Vă respect și mi-e drag popasul dvs. 

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Iulie 24, 2017 la 3:42pm

..... indiferent de conștientizări, fiecare generație este năpăstuită de „foametea” și băjeniile ei - nu mai puțin periculoase decât estincția fizică!  Vâslim între furie și acceptare dureros de conștienți (de nu suntem orbi) că viața înseamnă rupere tot la fel ca și zbor! Altfel am fi statui! Și ne eliberăm unor straturi emoționale strămoșești pentru a ne duce propriile credințe în piramida creației acolo unde să se poată constitui treaptă pentru cei ce ne vor urma......

Comentariu publicat de Tudor Cicu pe Iulie 24, 2017 la 11:13am

Doamna Augusta: mulțumesc! Așa e... (am refăcut). Respectul meu pentru popas. Și da, Nikol MerBreM: cum ai mei nu mai sunt, mă voi ruga eu (în scris), pentru toți.

Comentariu publicat de Nikol MerBreM pe Iulie 24, 2017 la 10:44am
Ruga trebuie dusă mai departe, din neam în neam...
Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Iulie 23, 2017 la 10:47am

Reverență!

Comentariu publicat de Chris pe Iulie 22, 2017 la 6:01pm

foarte frumos şi acest prozopoem, aş reduce nr de „care” la jumătate.

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Iulie 22, 2017 la 2:19am

Superb!

„Ce să-i faci, mamă? Așa a vrut Dumnezeu!” 

Mă durea burta de-atâta zeamă colorată și coji arse, scrum, dar îmi spuneam: „Gândește-te că vine seara”.  :(

Pe soră-mea cea mică o încântau flăcările de un roșu aprins...

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Iulie 21, 2017 la 1:46pm

Sunt Tudor, cum sunt Nică a Petrei, cum sunt Darie, cum sunt și (iertată-mi fie alăturarea blasfemiatoare!) Ion a' Chetrei etc.

da Coza 

Comentariu publicat de Tudor Cicu pe Iulie 20, 2017 la 6:24pm

Gabriela, Darie, Mihaela... acum ar trebui să ningă peste ochii mei flămânzi (de cuvinte de mulțumire), flămânzi și risipiți între cioburi de oglinzi spulberate odată cu profeția ursitoarelor care mi-au spus, cândva,  că viața e o farsă, un tobogan pe acest drum al spaimelor (scrierea poemului) spre care mă îndrept, în așteptarea romanului „Enigmatica Ema” la care scriu, momentan, cu furia îndreptată spre cer. 

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Iulie 20, 2017 la 9:47am

Copilăria văzută altfel în pragul maturității. Îmbinare de liric, amintiri și literatură. Foarte frumos!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cum ninge la mijloc de vară a utilizatorului Amanda Spulber
cu 6 ore în urmă
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia Casa cu Lei a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 18 ore în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia Casa cu Lei a lui Ariana Zburlea
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Corneliu Neagu îi place postarea pe blog Eternitate a lui Corneliu Neagu
cu 22 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Stâncă și eternul a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 23 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog …se-nclină spre-ntunericul nopții a lui Maria Mitea
ieri
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ETERNITATE a utilizatorului Corneliu Neagu
ieri
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog ETERNITATE a lui Corneliu Neagu
ieri
Vasilisia Lazăr commented on Ada Nemescu's status
ieri
Ada Nemescu a postat o stare
"Felicitări, Lisia! Bine ai revenit!"
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Redivivus a utilizatorului Costel Zăgan
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Redivivus a lui Costel Zăgan
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cum ninge la mijloc de vară a utilizatorului Amanda Spulber
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Cum ninge la mijloc de vară a lui Amanda Spulber
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog flash-uri de duminică a utilizatorului Vasilisia Lazăr
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog flash-uri de duminică a lui Vasilisia Lazăr
ieri
Postare de log efectuată de Corneliu Neagu
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog …se-nclină spre-ntunericul nopții a utilizatorului Maria Mitea
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vindecare iluzorie a utilizatorului Monica Pester
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog …se-nclină spre-ntunericul nopții a lui Maria Mitea
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor