Mama e un fluture colorat

[Mihaela Roxana Boboc]

Ia-mă în brațe
și rămâi așa, cu gropița prinsă-n părul meu
să nu mai sângereze cerul în apă 
să rămână toți melcii
în casele lor 
și frunzele să se întoarcă pe crengi
să se prefacă în verde
valea aceasta arămie;
nu spune nimănui că mama
merge pe-un drum fără umbră
rămâi așa
ascuns la pieptul meu
să-mi fii masca de oxigen
cu care adorm noaptea
ultimul gând - 

mama e într-un glob de sticlă
claustrofob
uneori ies din el
să te privesc cum îmi amesteci
numele printre povești
alteori te sărut pe frunte
ascult cum respiri prin sângele meu
cu atâta dor de viață;
mama vine odată cu moșul
mama e darul meu de Crăciun - 
fragmente de timp
se împletesc în părul meu
mi-e sete de copilărie - 
mama n-a plecat niciodată de lângă mine
și n-a trăit nicio zi
care să fie doar a ei;

acum sunt melcul fără casă
simt fiecare răsărit 
pe pieptul dezgolit,
cândva vei spune
mama e un fluture colorat - 
poartă mereu în spate
o dâră de culoare.

Prinde-ți pe umăr, copile
toamna aceasta ca pe o pecete
de mâine se deschide cerul
și mama nu uită
să-ți strecoare o nouă poveste. 

15 oct. 2011

[Gabriela Grădinariu]

 Ce casă poate fi mai frumoasă decât un suflet dăruit frumosului? Copilul tău e un fericit!

[Mihaela Roxana Boboc]

Așa e, Silvia! Mulțumesc!

[talpos silvia]

Povestea tuturor celor care au prins în pletele timpului surâsul mamei .

Felicitări!

[Mihaela Roxana Boboc]

Da, poezia e scrisă în perioada în care eram plecată din țară, departe de fiul meu.

[Chris]

Foarte frumoasă poveste spusă copilului strâns la piept. Mi-a plăcut mult şi desenul :))