Măști

[Monica Pester]

Măști de tristețe, măști care plâng,

Măști  puse-n silă pe frunți, obraz,

Măști din metale ce dor, ce constrâng

Să n-ai  nici replică și nici răgaz

Îți pui masca  nouă, de catifea,

Splendidă poartă întredeschisă

Și chiar de știi bine, că-i mucava,

O porți, să-ți  primești răsplata promisă.

Da,  suntem măști, într-un iureș nebun

Ne doare azi clipa ce-o pierdem în van

Dar când, iată, masca devine stăpân,

Rămânem de gheață,  ca sub paravan.

Deschideți dar, poarta  sincerității

E vremea schimbării la față, acum

Când măștile sunt o pastișă a vieții.

Și tot ce rămâne sunt dâre de fum.

[Mihai Katin]

Da, suntem măști, într-un iureș nebun

Ne doare azi clipa ce-o pierdem în van

Dar când, iată, masca devine stăpân,

Rămânem de gheață, ca sub paravan.    ar  fi  de-a  dreptul  patalogic  sa fim masti  ,unii ajung  obsedati   de  ceea  ce  insemna  masca ,subterfugiu,disimulare ,bipolaritate in  fine   as  spune  pe  un ton  mai  vesel  folosirea  mastilor  ,nu  medical  ,poate  provoca   probleme  grave  de  constiinta si  de aceea  sa aderam la versurile:

E vremea schimbării la față, acum

Când măștile sunt o pastișă a vieții.

Și tot ce rămâne sunt dâre de fum.

[Vasilisia Lazăr]

Da, interesantă temă! Purtăm măști și asta se știe, dar de ce le purtăm? Pentru că ne e bine aşa, pentru că ne e comod, pentru că suntem scutiţi de a ne suporta sau accepta, pe noi sau pe alţii, aşa cum suntem. De obicei o mască vine să compenseze exact atributul care ne lipseşte. Lipsa unui lucru în viaţa noastră sau a unei calităţi considerată necesară, ne face să purtăm acea mască ce proiectează „plinătatea” acelui lucru sau acelei calităţi. Riscul cel mai mare al alegerii acestei măşti este că, încercând să arătăm că avem acel lucru, ne putem minţi pe noi înşine atât de mult, încât să ajungem să uităm cu adevărat că în realitate nu îl deţinem. Şi asta ne va face să nu-l mai căutăm prin eforturile noastre personale, anulându-ne orice şansă de a-l dobândi în mod real.

Eu nu știu cum arăta inițial poezia. Ceea ce pot spune e că, în forma de acum, prima strofă, mai precis versurile 2 și 4 suferă rupturi de ritm. Ar trebui revăzute. 

Am citit cu drag!

[Monica Pester]

Prieten drag, ne cunoaștem de-o viață . . . Batem palma că  greșești  ?

Recunosc supremația tehnicii,  experientei și de buna seamă, a talentului ! Viziunea ta este excelenta,  în fata încercării mele total neprelucrate  ! Mi-o însușesc fără îndoială.  

Îmi permit, să-ți cer, la modul serios, dacă acasta poezie va vedea cumva lumina tiparului, să apară și numele tău ca autor . 

Eu nu sunt chiar poet, Dane ! Primesc cu bucurie orice invatatura. 

Varianta ta este o învățătură!

Mulțumesc mult !

[petrut dan]

Dpmdv, strofa a doua e cam de prisos, adică nu spune mare lucru, în rest ideea este bună, ușoare aritmii, dar pe mine m-a făcut să rescriu, uite cum „am citit” eu, bine tu o sa zici că nu te reprezintă probabil și nu te regăsești, dar orișicât!))

Măști de tristețe, măști care plâng,

Măști puse-n silă pe frunți pe obraz,

Măști din metale ce dor, ce constrâng

Să nu ai odihnă, nici replici, răgaz

 

Îți pui masca nouă, de catifea,

Splendidă poartă întredeschisă

Și chiar de știi bine că-i mucava,

O porți, să-ți primești răsplata promisă.

 

Da, suntem măști, într-un iureș nebun

Ne doare azi clipa ce-o pierdem în van,

Dar când masca iată devine stăpân,

Rămânem de gheață ca sub paravan.

 

Deschideți dar poarta sincerității,

E vremea schimbării la față, acum,

Când măștile sunt o paștișă a vieții

Și tot ce rămâne sunt dâre de fum.

[bolache alexandru]

Trăim într-o lume în care masca a devenit regină... O lume a teatrului ieftin. Din păcate da, ai dreptate.

[Mihai Katin]

faceti o  comparatie  intre  mastile  teatrului  kabuki  si  mastile  venetiene   ele  se adreseaza  unui  spectacol in care  spectatorul   are  dreptul  la o alegere ,este  un exercitiu  al   constiintei  prin  arta pentru   a nu  ajunge  la acel final:

Măștile ne dau o pastișă a vieții.

Și ne transformă în dâre de fum.