M-ai mângâiat cu slove...

[Camelia Ardelean]

M-ai mângâiat cu slove din coajă de copac,

Pe-un pat din răsărituri și veri imaginare,

Mi-ai desfrunzit surâsuri ce-n rouă se prefac

(Prin aripă de flutur, lumina stea îmi pare.).

 

Am înțeles îndată că mai există „noi“,

Sub raze destrămate de frig și așteptare;

Prin ropote de vise și gemete de ploi,

Apusul din privire devine sărbătoare.

 

Mi-ai explicat afabil că valurile mor,

Ducând cu ele timpul sfărmat de întuneric,

Că astrele ne cheamă cu strigăte ce dor,

De gândurile negre primează pe generic.

 

M-ai ridicat din cețuri cu gustul de catran,

În clipa tot mai scurtă, avidă și pustie,

Mi-ai descheiat simțirea de lacrima în van,

Închisă-n orizonturi, mustesc de poezie…

 

[Valeria Merca]

Că astrele ne cheamă cu strigăte ce dor,
De gândurile negre primează pe generic. - aici ai forţat un pic poezia (ne dorim o curgere firească...) Ştiu, ''de'' are rol de ''dacă''; nu dă tocmai bine, în viziunea mea.
Alminteri, frumos!!
drag,

 

[Ionel Mony Constantin]