luaţi şi pietrele mele

[gina zaharia]

veniţi veniţi şi aruncaţi cu pietre

am şlefuit cândva un cuvânt-două

şi am folosit alchimia inimii

aduceţi eşafodul

călăul şi-a strâns ajutoare

îi este teamă să nu rateze va ridica şi ştreangul mascat

să nu se agaţe de el

un fel de poezie păgână

 

ce-ar însemna să prind aripi

exact când bate amurgul mai cu foc

şi să orbesc adunarea

aş râde pănă la cer

din ochi mi-ar cădea perle necoapte

ce vor hrăni mulţi cai sălbatici

la marginea rugului

 

abia atunci se va deschide pagina de mijloc

pentru însemnări importante

degetele mele vor strivi glasul prin care am cântat

deasupra oceanelor

nu vă înghesuiţi e loc pentru toţi

luaţi şi pietrele mele

sunt deja arse…

[Bonnie Mihali]

Gina dragă, nu pot să-ţi iau toate pietrele...ele sunt ale tale, "arse" la focul lăuntric al minţii şi al sufletului... dar să ştii că tot am să-ţi fur o pietricică!!!

[Sofia Sincă]

Relaţia fiinţei efemere cu marele cosmos a dat sclipiri de stele pure poemului. Gândul hălăduieşte prin staţiul timpului ireversibil, pentru a induce în eroare călăul... pentru a evada. Între timp mai împrăştie glasul sirenelor prin adieri de vânt.

Versurile curg pe firul ideii, adunându-se într-un mesaj apăsător, misterios şi fermecător.

Preţuire, Sofy!