Iubiri în cheia sol

[Dan Mitrache]

IUBIRI ÎN CHEIA SOL

 

Ieri întâlnit-am tristă cheia sol,

Se-ndrăgostise rău de-un fa diez

Ce-a părăsit-o pentr-un si bemol

Ce cântă-n ploaie-n spaţiul newyorkez…

 

O lacrimă, prelinsă pe obraz,

Mă ispitea s-o sorb, s-o scald în mine,

Înduioşat subit de-al ei necaz,

Iubind secret tot ce îi aparţine.

 

Eram un do diez, la rândul meu,

Vrăjit pe veci de ea, sonata lunii,

Cu-admiratori ce o vânau mereu,

Dar ea-şi dorea doar fantele minciunii!

 

Şi ne-am unit: şi note şi arpegii

Să îi cântăm de leagăn şi de dor,

S-o-nveselim, prinzând-o în solfegii,

Să uite un moment de-al ei amor…

 

Iar în final, i l-am adus pe fante,

Era lihnit, şi slab, şi jerpelit,

Căci fără ea, în sferele înalte,

Era un nimeni, suflet chinuit.

 

Şi trista cheie, de atunci străluce,

A aruncat mâhnirea într-o mare,

Regină-i peste toţi şi se produce

În simfonii de bucurii astrale.

 

Dan Mitrache

 

[Valeria Merca]

''Eram un do diez, la rândul meu,

Vrăjit pe veci de ea, sonata lunii

Cu-admiratori ce o vânau mereu,

Dar ea-şi dorea doar fantele minciunii!''

„De ce iubim femeile? Pentru că sunt femei, pentru că nu sunt bărbați, nici altceva. Pentru că din ele-am ieșit și-n ele ne-întoarcem, și mintea noastră se rotește mereu și mereu, numai în jurul lor.” — Mircea Cărtărescu

Îmi place acest citat. Mi-a plăcut şi ''Iubiri în cheia sol''!

[Mihaela Popa]

Domnule Dan Mitrache, întrucât în titlul poeziei s-a strecurat și o parte din text am adus modificările de rigoare (este admisă o singură majusculă în ceea ce privește titlul).

Vers ludic, plăcut.

Mihaela