Blocul Insomniac

[ovidiu]

Iarbă aruncată în sus cu verdele la timpul prezent

scheletul de fier păzește intrarea blocului precum un paznic ce-și rotunjește

mustața la ultimul fum de țigară

din cenușă renăscut

blocul vechi își schimbă straiul

cu polistiren expandat pentru nopți insomniace

ca într-un joc de copii

se va închide copilăria în nisip

blocul ascunde trăsături umane între ziduri tencuite cu palmele ude

de ființe coborâte dintr-un alt univers, sunt salahorii speranței,

șenile albastre strâng în brațe pereții să nu răsufle timpul,

la fiecare etaj liniștea este spartă, forfecată cu migală

în culori vesele ucenicii duc cu ei zâmbetul sacrificat,

cutiile poștale părăsite de noroc au plecat să-și facă toaleta în grădina publică

este plină de moloz cărarea ruginită în frunzele toamnei

blocul nu se predă, nu plânge în chingi de schelă strâns

ca un uriaș vegheat de vulturi rezistă,

maleabil, sociabil cu glezne de beton armat

și cărămidă asemeni unor perechi de urechi ascultă

cuvinte răvășite în ploaie,

aici straturi de viață miros a parafină și conservanți,

domnișoara de la etajul doi primește săruturi pe rețetă,

la prânz avortează cerul,

seara pregătește așternuturi noi pentru o noapte de dragoste

în camera mea întunericul înlocuiește lumina unui zâmbet cu lacrimile uscate ale vremii

zugrăvită pe verticală,

seara veioza adună respirația gândurilor forțate să trăiască

ca o grădină rămasă în zăpada timpurie,

vecinul meu de apartament crește lupi,

duminica îi scoate în ogradă,

se aud zgomote ca într-o pădure

sfâșiată de fulgere,

cerul se aruncă pe brânci,

de la geam văd pașii templierilor

pe ziduri călărind umbra,

umblă cu capul desculț să adauge tăcerea soarelui,

calcă pe raze ca într-o sală de bal cu candelabre

ce varsă lumina domol pe epoleții lor de argint,

le dă putere să urce în istorii sărăcia

nu au leac pentru ea, povestea lor de iubire

este scrisă de un Dumnezeu aspru,

pe acoperișul devenit trambulină poeții sinucigași plătesc în avans

cu versuri dintr-un alt veac, saltul în gol.

[Chris]

bogata succesiune de imagini, mi-a placut finalul in mod deosebit

[ovidiu]

Multumesc Vasilisia!

[Vasilisia Lazăr]

Ovidiu, „Blocul Insomniac” este un adevărat teritoriu al imaginației, în care realitatea cenușie a blocului se desface continuu spre fantastic, neliniște și vis. Scheletul de fier, șenilele albastre care țin pereții, vecinul care „crește lupi”, cerul aruncat pe brânci — imaginile se succed cu o forță vizuală extraordinară. Dincolo de abundența lor, se simte însă aceeași singurătate a omului prins între ziduri, timp și propriile spaime. Iar finalul, cu poeții care își plătesc „saltul în gol” cu versuri, închide memorabil această lume insomniacă. Ai imaginație poetică din belșug, Ovidiu! Uneori aproape că o lași să se reverse prea abundent — eu aș mai fi aerisit câteva imagini ca să le dau celor extraordinare mai mult spațiu — dar prefer de o mie de ori excesul acesta de imaginație unei pagini în care nu se întâmplă nimic. 

[ovidiu]

Va Mulțumesc pentru aprecieri Nikol., Valentin! Va răsplătesc trecerea cu dăruire de îmbrățișări!

[Nikol MerBreM]

Interesant, ,,cerul se aruncă pe brânci"!

Drag,

Nikol

[Stanescu Valentin]

Uimitor caleidoscop!