Toamnă amară

[Chris]

                                                                   tatălui meu,

E întuneric, plouă, gânduri ce-mi par străine,

Le-adun de pe oriunde în suflet au rămas

Și vreau a fi păstrate doar undeva în mine,

Atâta timp cât viața mai vrea acest popas.

 

Corăbii mari de ceață pe neguri vin plutind,

S-aducă pentru-o noapte argint din luna nouă

Și un blestem de moarte întoarsă-aud mugind,

Grăbită vrea să-mpartă și lumea mea în două.

 

Condamn și iubesc viața, o iert și vreau să fie

O umbră ce aleargă spre ochii mei pustii,

Copacul fără frunze ce încă se mai știe

A cuibări prin ramuri  tăcerile târzii.

 

Căci toamna ast-amară prin vene mă petrece

Simt cerul cum coboară crepuscular și rece

[Ada Nemescu]

Întradevăr vibrant!

*

Corăbii mari de ceață pe neguri vin plutind,

S-aducă pentru-o noapte argint din luna nouă

Și un blestem de moarte întoarsă-aud mugind,

Grăbită vrea să-mpartă și lumea mea în două.*

...simțuri exacerbate , intensificate de o lume creată fantomatic. 

Este genul meu de poezie care se pliază percepției mele de suferință ce nu se poate înlătura, doar ostoi...

Am găsit și citesc această poezie în prezența ta, acum in dimineța zilei de 11 noiembrie...

spor la scris, inspirație, am citit cu o frumoasă surprindere, aDa nemescu

[Valeria Merca]

O poezie dedicație scrisă cu penița sufletului, un frământ, un foc lăuntric mistuitor într-o „Toamnă amară”.

Minunat, Chris! Am vibrat.

[Denisa Curea Popa]

"Condamn și iubesc viața, o iert"... Prin ochii mei aleargă lacrimi... 

Te îmbrățișez cu sufletul, Cristinela! 

[Sofia Sincă]

Superb!

Toamna ce poartă rolul vieții, un registru cutremurător... un sfârşit de lume trist ca orice sfârşit. Versuri construite din simțiri arzânde, pe fiorul vibrant al nostalgiei, al regretului profund. Bine construită prozodic.

Dedicația fiicei către tată.

M-a înduioșat și impresionat puternic.

Sofi