...şi tot caut

[LUMINITA SCOTNOTIS]

 

alerg prin câteva sute de urme

nu ştiu exact numărul rămăşiţelor pe care am călcat

nici scrumirea nu le mai are la socoteală

sunt atât de puse una peste alta

încât şi îngerii au încetat să le păzească presările

 

ştiu că durerea destramă lumi iubite

şi rătăcirile împietresc

iar visele ca nişte frici

îmi picură în articulaţii timp în van

şi tot caut

greu de imaginat şi ce-aş putea găsi

că nu mă lasă înapoia să aud cum adulmecă razele

cele vii de ape sărate prinse-n stările crude

 

clipa mea e neputincioasă cu o singură naştere

cum aş putea să bifez rugăciunile

înainte să mă fi făcut piatră

şi pe ce mormânt să cadă raiul în odihnă

neprivindu-mă prin altă încolţire

nu mi-e destul

să mă împart în căderi cum picurii de ploaie

şi umbrele-n paralel cad cu mine odată

curbat să mă întoarc dintr-o mişcare

îmi şterg buzele de sete

şi ochii de foame

 

cum să mă-mprăştii ca macul din miez

dacă nu mi-ai fi drum

una cu gândul

n-aş fi cunoscut iubire

de nu mi-ai fi fost faşă la sânul cald al mamei

Doamne

acum ştiu de ce sutele de urme

la fiecare atingere îmi îngână tălpile

 

să îmi restrâng cenuşa în ţipătul care mă luminează

pentru încă o adiere pălmuită de uimire

mă-ntorc limpezirile

pe partea întunecată a monedei

 

doar din topire lega-mă-voi piatră

pentru o altă treaptă a trecerii

 

 

[Ion Lazăr da Coza]

dintro > dintr-o

limpzirile > limpezirile

Fiecare vers e trecut prin sita valorii.

da Coza

[Nădejde Angelina]

Admirație!

[Sofia Sincă]

Rătăciri prin umbre existenţiale printr-o febră a cuvintelor. Mesajul pare comun, dar felul în care este dezvoltat, într-un amestec suprarealist duce poemul într-o sferă înaltă creativă. Şi nimic fără El şi a fără a Sa lumină. Sufletul renaşte din cenuşa scrumită.

Admiraţie ca întotdeauna!

Sofy