Hanul dintre meri

[Corneliu Neagu]

De sus de pe deal coboram în derivă,

tăiam serpentinele-n curbe pieziș,

nimic nu părea să îmi stea împotrivă,

scrâșnea anvelopa rulând în pietriș.

Zăream acareturi urcând dintre meri,

cu turlele-ntoarse-n apusul târziu,

și râul curgând printre plopii stingheri

cu unde pictate în mov sidefiu.

 

E hanul - șoptea din adâncuri o voce,

te-așteaptă să-ajungi la masă bogată –

creștea dinlăuntru o foame precoce,

iar drumul părea mai lung, dintr-odată.

Vedeam cum se-ntinde alene în zare

orașul în care cândva m-am născut,

părea, dintre meri, în apusul de soare,

doar umbra rămasă din visul pierdut.

 

Pun capul pe masă și gândul mă duce  

spre casa străbună, în zbor neoprit,

mă simt readus peste timp la răscruce,

privesc înapoi și rămân împietrit.

Copilul timid, ce pornise în viață,

renaște în mine venind din trecut,

vrăjit de mirajul apus se agață,

dar moare-n prezentul complet neștiut.

 

O lacrimă grea îmi atârnă pe geană,  

părinții și frații plecat-au demult,

din ceruri renasc, prea sfântă icoană,

voi duce-o în suflet cât încă mai sunt.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

[Corneliu Neagu]

Stimate coleg de condei Valerian Stănescu, am rămas înmărmurit de frumusețea comentariului pe care l-ați scris referitor la poemul meu HANUL DINTRE MERI! Vă mulțumesc cu cele mai frumoase gânduri!

[Stanescu Valentin]

O strofă superbă, o strofă ce doare:

 

 

’’Copilul timid, ce pornise în viață,

renaște în mine venind din trecut,

vrăjit de mirajul apus se agață,

dar moare-n prezentul complet neștiut.’’

 

Şi gândul din mine ieşind dintre vise îmi apăru în tăcerea de seară şi zise:

 

 

mi-e milă de mine mi-e milă de el

copilul ce-am fost ce pierdut a rămas

prin drumuri de viaţă  cu forfotă multă

mirat de tot răul ce-n lume creştea

 

el încă priveşte spre cerul senin

el încă-n pădure vechi triluri ascultă

rămas-a acolo  să dăinuie-n voie

departe de lumea cuprinsă de chin

 

îl mai ştiu nu mă ştie priveşte la mine

cu ochiul strain printre ramuri de brazi

departe îl ţin uit de tot şi-mi e bine

ar pieri înc-odată să vadă ce-i azi…

 

[Corneliu Neagu]

Acest comentariu ce apelează la superlativ mă onorează, domnule Gabriel Cristea! Mulțumesc!

[gabriel cristea]

Un poem desăvârșit. Felicitări!