E noapte târzie, iar somnul apune
în cumpăna gândului încă hoinar
prin gări neștiute cu trenuri nebune
pe care, mâhnit, le aștept în zadar.
Rămase cândva pe o linie moartă,
când iarna sosea târziu către seară,
lăsat-au amante, bătute de soartă,
să plângă mocnit în frigul de-afară.
Iar tu, neuitato, ai fost printre ele?
Ce cruntă-i acestă-ntrebare ostilă –
lovește ca gerul venit printre stele
pe cântecul frânt de uitată sibilă!...
Aștept să apari din neant împăcată,
în brațele-ți calde să simt alinare
când vântul, intrând prin ușă crăpată,
cânta-va romanțe pe drobul de sare.
Adaugă un comentariu
Mulțumiri profunde Chris pentru popasu în lumea versului meu și pentru frumosul mesaj lăsat aici! Onorat!
se simte dorul
frumos,
Manuela, mulțumesc frumos pentru popas, lectura atentă a versurilor, propuneri colegiale de îmbunătățire a structurii poemului...Și, de asemenea, pentru aprecierea versurilor, în ansamblu. Onorat!
Îmi cerne pe față a ta arătare.
E o propunere de ultim vers, în locul romanței drobului de sare. E mult prea înrădăcinată imaginea fricii neîntemeiate, de către Creangă, pentru a oferi una romantică. Aveți o greșeală de redactare la S3, v3 - corectati cu ,,sibilă".
În rest, admirație pentru un vers impecabil și atât de sensibil!
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE