groapa

[petrut dan]

amintește-ți cum sunt și te rog, nu muri!

nici mâine, nici azi, nicicând

oriunde-ai fi,

iubește pe altul, dar nu muri!

 

merg pe stradă de parcă aș vrea să împiedic

soarele

să se amestece în mulțime

și nu moare nimeni pe o rază de câteva blocuri,

nici din adăpostul de noapte nu se întâmplă să plece vreun om,

trec cu tine în brațe, lumină de înviere,

îmi este frică să nu se stingă iubirea,

iubirii tale îi este frică să nu adorm,

mă ține de vorbă,

 

ea și lucrurile mele de preț –

o pungă cu iarbă și fotografia mamei.

 

nimeni nu ar putea spune ceva despre mine,

doar că îmi pasă prea mult

de ce fel de om ar trebui să fie moartea ca să înțeleagă mila,

ce fel de părinte ar fi mila dacă nu ar înțelege nervii

și nervii, ce fel de nervi ar trebui să aibă

să nu-și piardă răbdarea,

 

răbdarea cu care te țin în brațe –

greutate caldă

îmi lasă multă sare în gură,

plăcerea de-a înjura lucrurile pe care nu le cunosc,

cunoștințele pe care mă chinui să le ard

puțin mai departe de groapa orașului.

[petrut dan]

Domnule Costel Zăgan, vă mulțumesc și vă doresc un an fericit cu împliniri, cu respect!

[petrut dan]

Gabriela, îți mulțumesc, o prezență plăcută, un comentariu cât pentru un an și nu numai, îți doresc numai reușite în 2024 și bucurii pe măsura talentului tău, cu drag!

[Costel Zăgan]

Poetul ține-n brațe poezia. În brațele sufletului, bineînțeles!

[Gabriela Raucă]

Un sentiment de vinovăție mă încearcă de fiecare dată când intru pe Însemne.

Citesc poeziile, dar nu mă simt în stare să comentez, deși aș vrea. Poate m-a doborât oboseala din ultima perioadă, dar asta nu este o scuză.

Revenind la această poezie, pe care ai scris-o, Dan, nu m-am putut abține să nu spun câteva cuvinte. În afară că este superbă, cu o profunzime specifică ție, dar în același timp cu o ușoară transparență, pot spune că m-a impresionat fiecare cuvânt, fiecare metaforă, fiecare imagine, care mi s-a întipărit în minte.

Iubirea, atât de frumos exprimată prin puterea de sacrificiu: "iubește pe altul, dar nu muri!", mi se pare dusă la cote maxime, prin această exprimare imperativă.

"ea și lucrurile mele de preț –

o pungă cu iarbă și fotografia mamei." Ce metafore sublime, iubirea ei, fiind una dintre aceste comori, fotografia mamei, care înseamnă puritatea celui mai înălțător sentiment, dar și puterea unei amintiri sfinte, iar punga de iarbă care înseamnă speranță, înseamnă stabilitate, înseamnă viață.

"răbdarea cu care te țin în brațe –

greutate caldă

îmi lasă multă sare în gură", frumos fel de a spune "îmi lasă gura apă", că nu doar spiritul se hrănește cu iubire.

Este o poezie într-adevăr superbă, pe care am citit-o cu mare plăcere, lăsând imaginația mea să bată câmpii.

Admirație!

[petrut dan]

Monica, îți mulțumesc și-ți întorc urarea cu bucuria faptului că te regăsesc în pagina mea unde sper să ai mereu motiv de întoarcere, cu drag și prietenie!

[Monica Pester]

De data asta n-am mai vrut să fiu prima la comment. Nu pentru că, din greșeală, mi s-a șters unul, și mie mi s-a întâmplat, ci pentru că, această ultimă poezie m-a bulversat prin claritatea expunerii și, mai cu seamă a mesajului. 

Adică, poți scrie și atât de clar?? Fără să mai caut în dicționarele imaginației mele înțelesul frazelor, al emoțiilor subtil transmise?

Un mare poem de dragoste, ieșit fierbinte ca un strigăt de ajutor, de frică și pasiune.

Ca un act de teatru dramatic pe care nu îl joci, îl trăiești!

Ca un ursuleț de pluș pe care îl strângi în brațe cu tărie ca pe cea mai sfântă amintire, de teamă să nu ți-l smulgă cineva.

Să-ți fie anul acesta plin de pasiune și căldură, Poete!

[petrut dan]

Domnule Mihai Katin, vă mulțumesc și vă doresc un an 2024 doresc minunat, cu stimă!

[Mihai Katin]

amintește-ți cum sunt și te rog, nu muri!

nici mâine, nici azi, nicicând

oriunde-ai fi,

iubește pe altul, dar nu muri!  o   rugaminte  dureros  de sincera,este  metafora  strigatului  uman in  singuratatea propiului  eu

trec cu tine în brațe, lumină de înviere,

îmi este frică să nu se stingă iubirea,

iubirii tale îi este frică să nu adorm,

mă ține de vorbă,    o   alta  imagine  a ceea  ce se simte  si  se vrea  imaginat  in  mecanica  existentei  ca  acea  teama  de a pierde  ,teama  poe care  de obicei   o  disimulam  cat   se poate

doar că îmi pasă prea mult

de ce fel de om ar trebui să fie moartea ca să înțeleagă mila,

ce fel de părinte ar fi mila dacă nu ar înțelege nervii

și nervii, ce fel de nervi ar trebui să aibă

să nu-și piardă răbdarea,  in  dilema  mortii si   a milei   psihologic   este  un  joc  ce devine  ori  absurd  ,ori  atroce...

cu   multa  admiratie!

[petrut dan]

Dorina, mulțumesc, să ai un an bun și plin de împliniri, cu drag!

[Dorina Cracană]

Vai, ce frumos!