gânduri de iarna
o frunză bate galbenă-n fereastră
semn că toamna pleacă din livezi,
vântul printr-o pasăre măiastră
ne-anunță viscole și cu zăpezi.
zarea-ntreagă tristă-mi dă fiori
viscolind în gând numai tăceri,
moare încet lumina printre nori,
coborând în noi de nicăieri.
vino pe pleoape, iubită femeie,
și ia-mi pustiul ce m-a cuprins,
deschide-mi sufletul cu-a ta cheie
și nu mă lăsa să sper, un învins.
de-acum sub ghețuri fluturii ard
și gândurile pleacă-n țări străine,
rămas-am singurul bastard,
ce s-a întors cu gândul către tine.
soarele trist alunecă-n cețuri,
imaginea sfântă și clară s-a șters,
zăpezile iernii vin cu înghețuri,
o mută tristețe pe-ntreg univers.
tu ai rămas cu alintul de mamă,
numărându-mi anii cu mâna prin păr,
în jur privim cum tot se destramă,
atâta minciună se vrea adevăr.
marţi, 20 noiembrie 2012
Adaugă un comentariu
Semn de popas.
E bună ultima variantă, domnule Bucovu. O puteţi înlocui.
și nu mă lăsa să sper, un învins. > și nu mă lăsa să cred că-s învins.
De evitat cuvinte din aceeași familie în apropiere, dacă nu intră în categoria figuri poetice. De ex: gândurile și gândul, în strofa patru, dar și în strofa cinci - trist și tristețe!
Fără să fi citit mai întâi comentariile făcute deja, am cârcotit și eu pe-aceeași notă.
Cu scuzele de rigoare,
da Coza
altă variantă:
gânduri de iarna
o frunză bate galbenă-n fereastră,
semnul îndepărtatei primăveri,
un trandafir s-a ofilit în glastră
și ce mai tradafir era ca ieri.
zarea-ntreagă tristă-mi dă fiori
viscolind în gând numai tăceri,
moare încet lumina printre nori,
coborând în noi de nicăieri.
vino pe pleoape, iubită femeie,
și ia-mi pustiul ce m-a cuprins,
deschide-mi sufletul cu-a ta cheie
și nu mă lăsa să fiu un învins.
de-acum sub ghețuri fluturii ard
și gândurile parcă îmi sunt străine,
rămas-am singurul bastard,
ce și-a întors privirea către tine.
soarele trist alunecă-n cețuri,
imaginea sfântă și clară s-a șters,
zăpezile iernii vin cu înghețuri,
o mută tristețe pe-ntreg univers.
tu ai rămas cu alintul de mamă,
numărându-mi anii cu mâna prin păr,
în jur privim cum tot se destramă,
atâta minciună se vrea adevăr.
Această variantă este net superioară în comparaţie cu prima, domnule Bucovu. Dacă aţi mai modifica şi acel ''ne-anunță viscole și cu zăpezi.'' ar fi aproape perfect. Nu sună bine deloc ''viscole şi cu zăpezi''. Apoi am să vă rog s-o înlocuiţi pe cea de sus.
Aceeaşi prietenie, Sofy!
Iată și o altă variantă:
gânduri de iarna
o frunză bate galbenă-n fereastră
semn că toamna pleacă din livezi,
vântul printr-o pasăre măiastră
ne-anunță viscole și cu zăpezi.
zarea-ntreagă tristă-mi dă fiori
viscolind în gând numai tăceri,
moare încet lumina printre nori,
coborând în noi de nicăieri.
vino pe pleoape, iubită femeie,
și ia-mi pustiul ce m-a cuprins,
deschide-mi sufletul cu-a ta cheie
și nu mă lăsa să fiu un învins.
de-acum sub ghețuri fluturii ard
și gândurile parcă îmi sunt străine,
rămas-am singurul bastard,
ce și-a întors privirea către tine.
soarele trist alunecă-n cețuri,
imaginea sfântă și clară s-a șters,
zăpezile iernii vin cu înghețuri,
o mută tristețe pe-ntreg univers.
tu ai rămas cu alintul de mamă,
numărându-mi anii cu mâna prin păr,
în jur privim cum tot se destramă,
atâta minciună se vrea adevăr.
marţi, 20 noiembrie 2012
Mulțumesc Corina. Cum să mă supăr Sofia? Da nu toate poeziile pot fi atinse de perfecțiune. Voi ține cont de sfaturile tale.
Imaginea iernii ne îngheaţă şi la propriu şi la figurat... Tema, mesajul poeziei, chiar dacă bat mult în melancolie, dau o înfăţişare mult reală a iernii din natură şi din suflete.
Însă la tehnica poeziei, domnule Bucovu mai aveţi câte ceva de corectat:
- aveţi versul ''ne-anunță viscole și cu zăpezi.'' - eu l-aş reformula, deoarece sună ca la timpul probabil şi, mai ales că în al doilea vers de la el, mai aveţi o dată ''viscolind''.
''și nu mă lăsa să sper,un învins.'' - la fel este o anomalie, nu este nici antiteză. Nu poţi spera să fii un învins.
În strofa a cincea aveţi, gândurile, gândul.
Sper că nu vă supăraţi. Noi intenţionăm că facem fiecărui membru o carte şi spre a fi cât mai corect scrisă e bine să şlefuim versurile.
Cu prietenie, Sofy!
Incantata!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE