Frământare

[Trandafirul]

Într-o lume-n care viaţa preţuieşte mai nimic
Calc pe trepte de morală încercând să mă ridic
Undeva deasupra vârstei năpădite de ninsori,
Pe la tâmplă unde visul a rămas uitat în zori.
Şi mă-mpiedic în cuvinte ca un prunc începător
Neştiind de ce speranţa plânge-n ochii tuturor
Şi-n cenuşa fericirii văd topindu-se strigând
Flăcările unui zâmbet ce se sting şi mor pe rând.

Eu sunt omul cu iubirea, alţii trecători ca mine
Ştiu cum să urce o treaptă spre aridele coline,
Dar această trudă sfântă astăzi nu mai e de-ajuns
S-o plăteşti cinstit sperând să recapeţi un răspuns
La-ntrebarea nerostită pusă gândurilor tale,
Câte zile fericite vom găsi-n a vieţii cale?
Câţi de-aici vor găsi drumul într-o lume zbuciumată
Dacă printre lacrimi spunem, ce frumos a fost odată?

Calc pe trepte de morală şi mă-mpiedic de cuvinte
Fără să mai ştiu de ură sau de lucrurile sfinte,
Duc poveri, trăiesc iubire într-o inimă bătrână
Tresărind când nostalgia mă cuprinde-ncet de mână.
Şi mă duc să-mi caut visul pe aleea cu platani
Unde-am rătăcit prin viaţă fără vârstă, fără ani,
Preţuire fără seamăn într-o lume zbuciumată,
Unde clipa nu-şi găseşte prin eternitate-o soartă.

[Sofia Sincă]

Era să zic, În metru antic... Există asemănare de idee între poezia lui Eminescu și această poezie, ele fiind pe același calapod: explică viața autorului, în tip filozofal. Doar că la Eminescu expunerea ideii este mai cuprinsă de mister. La tine este doar o versificație. Poezia are nerv, are temă, mesaj, dar tehnica, tot învechită. Dacă vorbim de Eminescu, sunt mai bine de 150 de ani.

Dar am citit cu plăcere,

Sofi