Fără mine

[Ada Nemescu]

Motto: „Sensul vieții este să îi dai sens.” – Mircea Eliade

 

Îmi trece viața pe alături

În astă arșiță pustie

Mă cert – ce taină-mi trebui’ mie?!

Visez cu sufletul – omături.

 

Îmi taie-obrazul fulgi verzui

Și mi se-ncurcă-n plete ude

Cărări se pierd, prea reci, prea crude

Mă știu uitată, a nimănui...

 

Blând, țin de mână o poveste

Înduioșată ca o o soră

Ce își privește prinsă-n horă

Pe cea copilă care crește.

 

Cu drag de-mpărăția noastră

Cu bobi de lacrimă în gene

Ne amintim de toate-cele

Îngeri albaștri la fereastră

 

Cu dor de-o altă întâmplare

Cât să încapă într-un vis

Conturul unui suflet care

Să fie al meu, nu doar... promis.

[Grig Salvan]

Un sentiment acut de trecere „pe lângă”, de rătăcire într-un labirint, de pierdere printre degete a unor clipe ce nu pot fi oprite, mereu cu o așteptare de ceva sublim, măreț, să merite această trecere. Și din toate, să prindem în mreaja existenței noastre „Conturul unuii suflet care/ Să fie-al meu, nu doar... promis.”

[Chris]

imaginea cu fulgii verzui este interesanta pt ca imi vin in minte fulgi.. albi :)) 

imagini induiosatoare si frumoase. 

Cu drag de-mpărăția noastră

Cu bobi de lacrimă în gene

Ne amintim de toate-cele

Îngeri albaștri la fereastră

[Vasilisia Lazăr]

Un poem delicat, construit pe tensiunea dintre însingurare și speranță, în care imaginile se succed firesc și creează o atmosferă de melancolie luminoasă. Îmi plac contrastele – «arșiță» și «omături», «fulgi verzui», «îngeri albaștri» – care sugerează frământarea interioară a eului liric. Finalul, discret și emoționant, lasă cititorului dorul unui suflet deplin, nu doar visat.

Aș avea totuși și câteva observații.
În strofa a doua:
„Îmi taie-obrazul fulgi verzui...”
Imaginea este interesantă, dar „fulgi verzui” nu îmi construiesc foarte clar o reprezentare. Mă întreb dacă sunt metafora unei primăveri, a unei iluzii sau a altceva. Simt intenția poetică, dar imaginea rămâne puțin suspendată.

Apoi: „Blând, țin de mână o poveste...” Aici începe o imagine frumoasă, însă continuarea: „Înduioșată ca o soră Ce își privește prinsă-n horă Pe cea copilă care crește.” este puțin încărcată sintactic. A trebuit să recitesc ca să urmăresc relațiile dintre personaje. 

Și încă un detaliu:

„Ne amintim de toate-cele”

Parcă este mai slab decât restul. Sună mai degrabă ca o formulare de legătură decât ca un vers memorabil. Poate revii puțin. Poemul e foarte frumos și un pic de limpezire l-ar face și mai puternic.

[Ada Nemescu]

Sunt onorată domnule Mihai Katin!

prețuire și din partea mea...aDa

[Mihai Katin]

Blând, țin de mână o poveste

Înduioșată ca o o soră

Ce își privește prinsă-n horă

Pe cea copilă care crește.    paradigma  vieții ce este în noi,alături de noi,în imagini  atât de multiple și dense încât nu ne rămâne decât sa speram:

Conturul unui suflet care

Să fie al meu, nu doar... promis.

cu  toată prețuirea mea!

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Superb!

[Ada Nemescu]

Draga mea Ramona Nicoleta, 

apreciez ajutorul tău și sinceritatea. Am schimbat versul, sper să fie mai bine.

Totdeauna sunt deschisă unor comentarii constructive, mulțumiri!

Aștept și versurile tale, aDa cu bucurie

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Poezia este o meditație lirică asupra solitudinii, trecerii timpului și dorinței de împlinire sufletescă. 

Aș schimba  versul „ Cu dor de-un lucru foarte mare ” , care scade puțin din tensiunea poetică.

Finalul este punctul culminant„ Să fie al meu, nu doar... promis” dă greutate și autenticitate poemului.

Cu dor! :)

[Ada Nemescu]

Dragă Alina,

Ce frumos mi-ai scris!

Adevărat, ai simțit nodul în gât și lacrima ce nu se vrea rostogolită.

mulțumiri 🌺,  aDa

[Alina Ilie]

Plină de emoție este poezia dumneavoastră, un suspans care nu lasă nodul din gât nici să dea drumul lacrimilor, nici să se retragă. Vă mulțumesc pentru ceea ce trăiesc citind această poezie.