fără casă

[Carmen Ștefania Luca(Odin)]

am văzut un melc în dimineața rece a lui martie

avea ochelari de cal și traversa timpul în virtutea inerției

eu stăteam locului sprijinit de umbra mea 

nu voiam să ni se intersecteze drumurile

pasul meu cu pasul lui

urma lui cu urma mea

se vedea că-și luase lumea-n cap

umbla dezbrăcat de casă

nu era într-o formă prea bună

golul se hrănea și el cu ce mai era

simbioza aceasta ucigașă se ținea de gâtul lui

și copacul era departe

a lăsat cochilia undeva în trecut

probabil era claustrofob și toată greutatea...

mă uitam și eu în verticalul meu gârbovit de ani

și-mi vedeam crucea 

nu știu cum dar brațele  mă țineau bine  când urcam dealul

simțeam palmele trecătorilor din când în când

care-mi adunau broboanele de apă

fără acest zbor interior nu cred că aș fi putut merge

totuși e greu lemnul uneori 

nici cu întregul nu se mai satură lumea

cu jumătăți te scuipă afară

amarul îndoaie  

nefericirea zgârie

neiubirea pictează interiorul cu negru

omul intră la apă cu fiecare absență crescândă

încape în cât mai puțin pământ 

ce curaj au melcii să umble cu spatele gol

să-și odihnească urma pe-o frunză decolorată

martie nu vorbește despre izvoarele de clorofilă

încă e static anotimpul 

nu-i poate vorbi decât despre moartea care-i circulă prin nervuri

ce-o fi fost în capul lui să-și lase cochilia

într-un alt colț de lume

și el să moară într-altul

e departe copacul și coaja  se usucă-n urmă 

îmi trag mâinile în buzunar 

am văzut un melc în dimineața rece a lui martie

care traversa timpul fără casă

și atunci am crezut

(fără să mai cercetez)

crucea mă ținea drept 

în zborul meu când în zigzag 

când tăcut...

[Carmen Ștefania Luca(Odin)]

parte din noi, merci fain! :)

[talpos silvia]

Un periplu amplu al vieții.

Felicitări!