eu nu mă simplific într-o secundă

[LUMINITA SCOTNOTIS]

prin filtrul de vârf al simfoniei

cu trupul verde şi sufletul în faşă

sub umbra botezată de reflecţia luminii

îmi desfac aripile

nu doar timpul zboară

şi gândul meu poate

prin apele imaginare ale văzului

ori prin zările neaîntamplate ale dorinţelor mele

de om pofticios

până-n oprelişti interioare

 

ca o fantomă pretenţioasă

din piscurile rezervate înrădăcinării

îmi recapăt oxigenul

pentru toamna odihnirii

în răspunsuri şi-ntrebări

dar câte legi nu s-au dat

de la atingerea primului bob de grâu

sau din raiul mahmur al poeţilor

 

eu nu mă simplific într-o secundă

că sub pleoapele încreţite de nesomn

gunoiul nu intră

şi-n singuratice tânguiri nopţi de infern nu se scufundă

e doar o parte a tăinuirii ce-mi desparte zarea

de agitaţia mulţimii

 

pentru că pământul nu mă cuprinde

e complicat să ies în afara mea

dacă vezi clovnul priveste-l

nu-i arătat cu degetul

iar dacă un înger ţi se alătură întoarce-i spatele

aşa se face că în pantele risipei se-nalţă bisercuţele

ireversibili jinduindu-ne

complicată sau rudimentară suprafaţa-i limpede

iar din barba îngălbenită a bunicului

dogmele mă copleşesc

 

speranţa e o formula bine croită

pentru cei ce nu-şi pătrund în substrat

eu trag oblonul cerului peste tâmple şi zbor

cu sufletul în faşă

 

 

[gina zaharia]

zborul tău e simfonie, simfonia e lumină, lumina-templu, iar tu... un cântec intens!

drag,

[Ion Lazăr da Coza]

O luptă pentru păstrarea inocenței.

O simfonie.

da Coza