eternul labirint

[ION IONESCU-BUCOVU]

eternul labirint

 

 

călăresc pe un centaur, aud zeii lumii toți

cum se războiesc prin ceruri pentru niște nimfe moarte,

și pe guri de paradis în alaiuri de nuntire

în matricea de lumină, zorilor sabat se-adună,

iar e lună, cer senin, mii de luminițe vin,

licuricii, trup de fosfor, luminând a fericire

decorează-ambiental acest timp de primăvară,

doamne, ce mai frumusețe, în acestă dulce seară,

vin, iubito, să-ți arăt peste munți și peste văi,

ochiul meu nociv albastru ce se uită pe furiș,

peste chipul tău de ceară căutând prin luminiș,

cade praf din zimții lunii ce-a incendiat tot cerul

și coboară ca în basme pe lințolii peste noi,

unde e Apollinaire să descrie acestă seară,

să privească prin vitralii zeii ce se războiesc?

dar Baudelaire pe unde doarme, prin ce cimitir de neguri,

versul lui ce-aprinse lumea nu s-a stins nici în prezent,

precum apele-n ecluze, cad morfemele în rime,

o simfonică orchestră pe un lac plin de venin,

dureroasă-i dragstea când e singură în noi,

ca fântâna părăsită, fără ciuturi și izvoare,

ca o mută liturghie rătăcită-n domuri-ruine,

ca un fulger care cade într-o mare de amar.

unde-i ochiul nebuniei ce mereu se-ascunde-n noi,

unde-i dorul de ispite din chivotul de aramă,

când venea sinucigaș, subțiratec și gingaș,

să-i dau aripi ca să zboare dincolo de depărtare,

să se piardă-n crâng foios printre silfi și printre iele,

aceleași vorbe de prisos, aceleași vorbe infidele,

unde ești, umbră de femeie, să pot să te cuprind cu ochii,

printre natura violetă, prin golfuri și ținuturi goale,

prin timpul ce s-a scurs din inimi și s-a pierdut în infinit,

prin cerul nopții plin de stele în labirintice-ocoale,

sau prin oceane cu meduze suind prin văi triangulare…

 

vineri, 25 aprilie 2014

[Ion Lazăr da Coza]

Amplu poem. Încântat.

da Coza

[Sofia Sincă]

Un poem elogiu, la adresa marilor poeţi ai lumii şi vremurilor apuse, romantic, fermecător, purtând prin versuri un întreg univers poetic.

Merge excelent până la ultimele şase versuri. Începând cu acestea, ieşite din ritm scade valoarea amplului poem, răsuceşte gândul... Parcă sunt făcute de altă mână sau cel puţin în alt timp, decât restul. Eu le-aş scoate.

Am citit cu plăcere ceea ce a fost frumos.

Sofy