Ecouri neolitice (fragment)

[gabriel cristea]

I. Re'nvierea misterului

Prin cupola solară a muzeului de lut,
străluciri matusalemice, încă jucăușe,
mângâie spirala vieții,
învâltorând-o și absorbindu-ne ceramic
în amfora primordială.

Înlăuntru - soare-argintiu, filigranat
și-ntinderi nesfârșite:
un timp pietrificat pe naltele păduri de bronz;
mirosul frunzei coapte și dulcege
și raze ce clipesc printre coroane,
jucându-se cu pașii noștri.
Ce clinchet straniu au frunzele de-alamă
și ce străin ni-i vântul acesta care tace!
Tăcem și noi - ca-ntr-un altar de ceară.
Pășim și re-nviem, de-atâta răstignire...

II. Pătrundere tainică

Efluvii de apă vie
dezgolesc argile, însuflețindu-le;
În amonte, pietre rotunjite, alburii
mansarde de soare și fluturi;
arbori imenși străjuiesc universuri de viață;
din rădăcini, pupe ascunse - vii chihlimbare -
urcă spre coronamente fluturi ce colorează aerul;
Aval - cataracte stâncoase vaporizând înaltul.
Luciul apei soarbe în vâltori efemeride;
adâncuri - plutiri - clarobscure,
împletind pești fosforescenți
prin iarba turcoaz-ondulantă;
izvoare fierbinți pulverizează supe sulfuroase
și minerale - embrioane vulcanice.
Viața e o spirală vie, ombilicală
- respiră suflet și timp transformat...

III. Valoarea simplității

În apropiere, cai sălbatici
- stilizate galopuri prin peșteri -
printre nalte urzeli își cabrează grumazuri
ciulindu-și urechi de neliniști - prezența ne-o simt!
Și sudoarea.
Departe, solare câmpii
și-unduiesc fantasme prin grâne,
iar așezări umane plutesc fără morgane palisade.
Ce sentiment copleșitor de bine,
ce lume mirosind a pâine milenară!
Și totuși, nu ne vede nimeni?

Pășim printre case de lut, etajate
- străină și simplă stupină de ceară.
Potop de culori, miros de cioplire,
de paie, de-argilă jilavă
- pereți de ceamur cu ochii de pleavă.
Sub un frunzar - sită fină de soare -,
bătrâni fără griji împletesc amintiri din nuiele,
senini și albi ca zăpada;
seceri de bronz, ce spintec-albastrul,
topite-s sub lanuri de aur;
păstori translucizi, c-opinci zburătoare,
pasc turme astrale;
copii alergând după fluturi - visuri de zbor
și zboruri de zmei;
Femei cu chipuri bronzate de soare,
prin flori absorbindu-le buze,
își cară-n ulcele străluciri de iubire;
Și pace!

IV. Redescoperirea ancestralului

Băţ sfredelitor printre palme,
fusul focului pătruns în ochi de lemn,
fir alb şerpuind universul scânteii;
incandescenţe nocturne - cerbul jarului,
nălucind prin descântecul carnivor al şamanului.
Coarnele lui, prăsele ascuțișului de silex
și fluiere despicând noaptea ultimului boncăluit;
Incantanții ireale și zori sîngerând
orizontul - amprenta adâncă a vânătorului.
Oale ceramice așteptând tăcute arderi
și sinuoase încondeieri, cifrate
- culori vii mirosind a frunze și petale fluide
prin mojare de piatră.
Lâne curgând reprezentări zoomorfe,
siluete printre brazi și sori ai vieții,
zigzaguri și pești rombici - înfiorări ale apei -,
păsări de zăpadă cu ochi de cer și aripi de lut,
ieșind din războiul de țesut al pietrelor suspendate;
Copii cu ochi mari și lacomi de basme.
Balauri - umbre de mâini părintești însuflețind pereți de lut;
opaiț sorbind picături de seu
- flacări-țuguieri de buze - întuneric și stele;
Chicoteli sub pleduri de lână mițoasă și iubire...
Matriarhatul este acustica gândului bun și frumos!

V. Extrasenzorial

S-a-ntunecat,
iar nori de neolitic-plumburiu plutesc,
bolborosindu-și tunetul în depărtări;
Cad primii ochi de ploaie
- sunt ghinde transparente -
purtându-și zeii zămisliți: din lut,
din lemn și nemișcare...
Imponderabili par și, totuși, cad atât de reci
pe pietre murmurânde, ce-nchid cercul de vatră
- un jar încă mocnind.

Ne-adăpostim în sanctuarul mamei Geea,
bătrână-nfiptă în stâncă de granit;
Sub blănuri de felină,
ochi albăstrii, parcă privind fantasme,
ne conturează spectrul și ne privesc în față;
Ne-adulmecă. Iar brațe vestejite învâltorează aer,
cu palmele ne soarbe străinele prezențe;
Limba de foc se urcă să ne lingă fața
și se retrage-apoi în cercul pietruit
- se-aude sfârăind un pămătuf de cânepi;
Începe să descânte și ne topim ca fumul prin firide.
O voce ireală, cuvinte rezonante
- fantastice semantici și sensuri ne'nțelese
ne sorb pe dinăuntru, golindu-ne esența...

Gândim ca mușchiul unei pietrei,
ca o grăunță scăpată din ciocul unei păsări
prin timpul fără nume și înțelegem sensuri
ce le-am uitat demult, prin malaxorul lumii.

Suntem profundul mineral - fractale vii
ce explodează viață;
Suntem un lut născut din stele călătoare...

[gabriel cristea]

Miha, mulțumesc pentru apreciere! :)

[gabriel cristea]

Vasilisia, mulțumesc pentru apreciere! E momentul să ne redescoperim rădăcinile și prin poezie...

[Mihaela Suciu]

Poem fractalic ce ne aminteşte cine suntem şi de unde venim. Încântător!

[Vasilisia Lazăr]

După comentariul Sofiei ce aș mai putea zice? Minunat! Am încercat să vizualizez. Se poate face un film documentar. Felicitări pentru documentare, dar și pentru imaginație! 

[gabriel cristea]

Mulțumesc doamnelor Sofia Sincă, Ana Cîmpeanu și Valeria Merca pentru comentariile apreciative! :)

[Valeria Merca]

Minunate „ecouri neolitice”!

Felicitări!

[Sofia Sincă]

Fragment de viață din neolitic. Povestea ta, o proză lirică, un adevăr metaforizat, cu caracter istorico-legendar, farmecă cititorul simţind permanent nevoia de cunoaştere, de continuitate, de căutare a adevărului.

Amintiri, căutări ancestrale din timpul călător, răvășitoare, cu lumini și umbre, ca în viață, cu un farmec permanent, așa cum ne-ai obișnuit. Incertitudinile vieţii ne amintesc că ea e scurtă, lutul din care suntem se transformă mereu prin timp și spațiu.

O poemă amplă, venită din timp și continuând în timp ca o nevoie de purificare a sufletului. Versuri scrise cu dăruire scriitoricească şi sentimentală. 
Deosebită apreciere,

Sofi