e timpul

[Tudor Cicu]

e timpul

 

azi, le spun: e timpul să îngrop tristețea

și pe vechea rană să presar doar flori;

iar când o să sune din corn bătrânețea,

s-o alung din poartă, în ai zilei zori.

 

cât de mare-i lumea, ce cu saț culege

dintre-atâtea gânduri mult doritul vis.

că mă mint acuma, oare se-nțelege,

nu de dor, ci viscol, pururi să-mi fi scris?

 

așteptând minunea, vrând a se petrece

n-am avut ce face, azi adânc mă plec;

să n-aduc ofense muzei ce-o să sece,

mi-am spus: până mâine, toate astea trec!

 

iar când s-o așterne, ierni, zăpezi și zloată

inimii dând semne, atât o să zic;

visător sub lună ca-n cel basm odată...

„totu-i scris de soartă și nu-i cer nimic.”

 

că moartea-i la ușă, mai că-ntinde mâna

și poate că-i timpul să ne socotim

să mai stea o iarnă, două... și-încă una

de-un Ivan Turbincă, hai să-i pregătim!

[Tudor Cicu]

Stanescu Valentin: Valenta ta cu sunete de gong (ca la început de scenă) îmi amintește de semnul dat Margaretei din „Faust”: „Clopotul cheamă. Semn se dă. Mă prind/ De toate părţile mă leagă. S-a curmat cuvântul/ Mă-nalţă pentru ispăşire gâdele grăbit”, iar semnul care se dădea de către judecător – altul decât cel invocat de K. din Procesul lui Kafka – era ruperea unui beţişor, semn că cel condamnat de zei a pierdut dreptul la viaţă. Dar cum gongul de început al unei piese de teatru anunță o deschidere... și are puterea de a imagina întâmplări nebănuite, e timpul să lăsăm și speranței un semn pentru a alunga izolarea și spaima de orice. E timpul, nu? AVE!

[Tudor Cicu]

Mihai Katin: Precum știi, în lupta cu morile de vânt, Don Quijote n-a ieşit învins, dar nici învingător. Dacă ar fi fost acele mori de vânt nişte monştri adevăraţi, apoi haida-de! Se rescria altfel istoria. Numai că a fost prea cutezător, cum spunea Sancho. Ce erou cu care a-mi măsura uneltele literare îmi mai rămâne? Păi nimeni altcineva decât eroul nostru popular, Ivan Turbincă. Nimeni altul n-a preţuit cuvintele şi nu le-a dat putere dumnezeiască aşa cum a făcut-o el. Cum l-a înduioşat pe Dumnezeu cu o carboavă la capătul podului... Ce actor!  Cum vâra el dracii de-a valma în turbinca lui soldăţească numai rostind câteva vorbe... Mare magician! Dar apoi cum şi-a bătut el joc de Moarte... Cine a mai făcut-o? Cad ceilalţi la pământ dinaintea lui. Mulțumesc de lectură și comentariu.

 

[petrut dan]

Poemul dvs mi-a adus aminte, mai exact ultimul vers din a treia strofă de un text în care scriam la final 

'' viața- nu mi-a promis nimic și s-a ținut de cuvânt'', așadar nu are cum să nu-mi placă și să nu apreciez un poem care pe lângă calitate mai are și darul de a-mi aminti de textele mele, cu stimă!

[Stanescu Valentin]

Bate gongul a spectacol, tot mai trist este bufonul...

 

                     ce mai pot să zic?

                             nu mă răscol

                                    gol a fost

                                           să fie

                                           gol!...

[Mihai Katin]

este  o  perspectiva  a trecerii si  a finalurilor  pentru   ca  noi   jucam  pe  atat  de multe  scene  si   in  atat  de diverse  roluri   incat   Ivan  turbinca  ar constata ca  moartea  uneori    devine  senila!!!

cu  pretuire!