Dintr-o taină de fată

[Camelia Florescu]

Se-ntâmplă în mine cum se-ntâmplă şi-n voi,

Pomeţii răpuşi ai iubirii din noi ,  

Să doară.

Să doară aşa cum doar moartea te  doare,

Când seceră tot ce iubeşti tu mai tare 

Şi-apoi,

Şi-apoi  să cădem din dureri câte doi, 

Peste marginea frunzei aplecate de ploi

Aşa-ndurerați.

Aşa-ndurerați că mai suntem în barcă,

Numai unul din doi şi prea repede parcă

Cedăm.                                                                                        

Cedăm obosiţi de atâta-ntrebare,

De atâta deșert la ceasul în care 

Iubim.

Iubim? Ce iubim? Și pe cine ? Și cand ?

Durerea aceasta care urcă plângând,

E numai tăcere.

Tăcere si rouă . Beție și  fum

Și cantecu’acesta se stinge  acum,

Fără noi.

Fără noi amândoi, fără noi toți cei care,

Suntem talpa și somnul,  țintă vie-n mișcare

Mai știi?

Mai știi că-ntr-o zi n-o să șuiere vântul,

Să spulbere cerul, și jalea și cântul

Și dragostea?

Și dragostea poate să moară sub pleoape

Se-ntâmplă cu mine când te știu mai aproape, 

Să mor.

Să mor de iubire, să mă las despletită,

De prea frig fără tine și de dor amețită,

Să fug.

Să fug unde-oi ști, unde nu sunt oglinzi

Unde nu sunt ferestre, ca să vii să-mi colinzi

Atât.

Doar atât a rămas dintr-o taină de fată,

Răscolită de dor si de viață purtată 

[Camelia Florescu]

M-ți prins dl da Costa...între multe alte preocupări, sunt solistă de muzică usoară românească și internațională.Versurile mele, încercările mele toate fară doar și poate simt nevoia să fie cântate...

[Ion Lazăr da Coza]

Textul mi se pare scris pentru o partitură de muzică ușoară... :(

da Coza

[Camelia Florescu]

Mulțumesc mult, Valeria pentru aplecarea spre poezia mea...

[Valeria Merca]

Nu mi se pare de efect reluarea versului scurt în următorul, Camelia! Întrebările acelea retorice parcă mai înviorează poezia. Un monolog cu rimă, în carea ai câteva imagini reuşite, însă în care ai şi expresii uzitate.

Semn de lectură.

Cu prietenie,

[Camelia Florescu]

Mulțumesc de lecturare Sofy.

[Sofia Sincă]

Îmi amintește de Coșbuc, de acele versuri scurte la final de strofă. Coșbuc a fost un  versificator, dar la momentul când a scris, adică înainte de 1900 era în mare vogă.
Nu e soare, dar e bine,
Și pe râu e numai fum,
Vântu-i liniștit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.

Poezia ta se scaldă între iz de epocă și încercare de ceva mai modern. Bazată pe aliterație, destul de interesant este modul în care se schimbă înțelesul, în altă idee, ceea ce creează ceva emoție, mai degrabă un iureș. Nu dispare aplecarea spre arhaic. Nu zic că e rău sau bine, dar nu este pe gustul meu. Însă nu doar eu citesc pe aici poezie...

Sofy