din zori și din flori de lemn dulce

[petrut dan]

și cad zăpezi

din nordul adâncului meu plin de tine

și-ți trec cu mâna prin păr nu cumva să le pierzi

să ai și tu un motiv- primăvara ce vine

cu flori de lemn dulce pe umăr

și gustul lor moale de parcă s-ar trezi dintr-o lungă visare

mă-ntrebi dar nu stau să le număr

atâtea-s de multe și rupte din soare

se-apleacă în ușă cu firul gingaș

încet ne cuprinde și parcă alungă tot răul din ceață

și văd cum pulsează dorința pe-un umăr golaș

iubirea ta când mă-ntoarce la viață

                              *

nu-i așa că o să mă ții strâns de mână

de parcă m-ai pierde

în iarba cea grasă a vitelor ce pun iarna pe fugă și albă și verde

și poate ai plânge un timp ce-ar părea că te-amână

cu ochii spre locul de unde se aude șuierul lunii de fiară

eu îi cânt morții tale s-o doară

                              *

atunci când te iau nu o dată în brațe

să nu facem focul nici dragoste-n somn nici ceartă de om

iubirea ne vrea totdeauna la fel ori din dumnezeu ori din ațe

și ploaia nu ne trece de umeri nici măcar c-un atom

                              *

și cad doamnă zăpezi

de parcă nu s-ar fi întâmplat niciodată

să-ți trec cu mâna prin păr atât de firesc să primești să te crezi

femeie frumoasă și tânără, iată!

 

[Vasilisia Lazăr]

Păi da, Gerra, exact așa am gândit și eu. Comentariu pot lăsa oricărui text (în general, las), dar like doar acelora pe care le consider foarte bune, dar pe mine m-a mirat faptul că unii comentatori se arată foarte extaziați de un text, dar nu lasă și like și mă gândeam... cum poți spune că un text e sublim și să nu-l și apreciezi dacă tot spui că e sublim? Înțeleg unele situații. Cum era cazul Sofiei Sincă de exemplu. Ea era doar comentatoare, nu lăsa nimănui like. Și au mai fost așa și alții. Dar nu e cazul niciunuia dintre cei activi acum pe Însemne. Eu voi lăsa și like (deci pe lângă comentariu) doar textelor pe care le consider foarte bune. E drept că uneori am cam uzitat și eu de acest istrument. Dar fiecare face cum dorește, în definitiv... Ziceam doar...

[chindea maria elena]

Și-ți cad de pe umeri zăpezi de metafore, trăiri de lemn dulce pe limbă de anotimpuri îți vindecă umbrele, îndoielile țes scară de mătase viului ce erupe în poezia ta și ne-acoperă cu lava extazelor! Povestea cu „a fost odată” se transformă în „a fost de fiecare dată mâine” ascuns după perdeaua unui azi eternic, spălați de ploi ne suntem ploaia din adâncuri, ploaia zăpezilor din suflet, armură și daltă de spart ceruri! Și ce poemă naște o simplă trecere a mâinii prin păr!...

Fabulos, Poete!

Și eu citesc toate comentariile înainte de-a lăsa propriul com,  - dar like dau doar poemelor pe care le consider bune! Comuri las, atunci când sunt în stare de funcționare, cât pot de multora!

[Vasilisia Lazăr]

Monica, așa e, însă, văzută dinafară, activitatea de pe un site este evaluată și după numărul de aprecieri. Dar și cât e de apreciat un text, prin urmare, valoros se poate vedea (deși totul conține și o doză de subiectivism, dar fiind pe un site literar și nu pe facebook, poate fi un reper). Apoi nu toți intră să citească comentariile. Sau intră la un text care are mai multe aprecieri și nu neapărat care are mai multe comentarii, fiindcă se poate comenta și negativ și să fie multe comentarii. Ori să fie o dispută acolo. Noi nu am inițiat niciodată textele săptămânii sau ale lunii, poate ar fi bine, că ar fi cele mai citite. 

[Monica Pester]

Asa este. Probabil însă că, pare a fi suficient un  comentariu total apreciativ, el conține like-ul în el însuși.  Uneori insă, poate fi grabă sau o simpla scăpare. Voi ține cont. 

Cu mult drag. 

[gabriel cristea]

Sans parole! 

[Vasilisia Lazăr]

Am uitat să aduc o completare. Mie când îmi place cu adevărat un text și-l comentez pozitiv, să știi că dau și like postării, cred că ai observat. Așa e logic, altfel îmi pare un nonsens. Să dai doar like și să nu ai timpul necesar să comentezi, dar să citești și să-ți placă, e explicabil. Dar să scrii că e waw și să nu dai like mi se pare lipsit de logică. E un fenomen pe care îl observ de la o vreme pe site și pe care mi-e greu să-l înțeleg. Adică „ezistă o esplicație”, vorba cuiva, dar rămân să-l mai observ până o să fiu convinsă...

[Monica Pester]

Te înțeleg și îți mulțumesc că mă înțelegi.

Toată admirația mea !

Cu drag,

[petrut dan]

Monica nu s-a înțeles altfel, doar am spus că înțeleg f bine punctul tău de vedere, în ce privește faptul că ți-a atins sufletul într-o anumită măsură, iar nu te contrazic, eu doar aștern pe hârtie ceea ce simt sau cred despre dragoste, dacă place sau nu nu mai este treaba mea, cititorul simte cum este obișnuit, educat, șamd, și are toată libertatea unei păreri, deși nu întotdeauna este corectă sau contează, cu drag! 

[Vasilisia Lazăr]

Există cuvinte pe care, atunci când le auzi sau le citești, te copleșesc cu senzația că ai fi vrut tu să poți să dai glas acelei emoții miraculoase, în care te recunoști pe de-a-ntregul. Găsim în vorbele superbe ale altora semne ale propriilor trăiri. Descoperim, cu uimire fericită, că și alții au simțit ca noi, dar ei au găsit înaintea noastră puterea de a spune ori scrie, ceea ce și pe noi ne-a copleșit prin prea multă frumusețe și prin măreție. Ei bine, asta mi s-a întâmplat mie acum și nu doar acum, ci de mai multe ori când am citit versuri ale tale. Poemul acesta e sublim. Conține o cavalcadă de sentimente ce asaltează cititorul cu fiecare vers. E o poezie a emoțiilor, a stărilor sufletești sincere și tandre emanate din iubire, a puterii pe care aceasta ne-o dă. E greu de scris un comentariu la poemele tale, Dan, așa cum greu e să definești iubirea. Fiindcă iubirea nu are definiție. Ea se simte și se trăiește. Ea convinge, învinge, surprinde și copleșește.

și cad zăpezi

din nordul adâncului meu plin de tine

și-ți trec cu mâna prin păr nu cumva să le pierzi

să ai și tu un motiv- primăvara ce vine

cu flori de lemn dulce pe umăr

și gustul lor moale de parcă s-ar trezi dintr-o lungă visare

Sublim! Sau acest final răvășitor:

și cad doamnă zăpezi

de parcă nu s-ar fi întâmplat niciodată

să-ți trec cu mâna prin păr atât de firesc să primești să te crezi

femeie frumoasă și tânără, iată!

Și ce titlu... Atâta căldură, atâta iubire și tandrețe în câteva cuvinte... Mi-a venit în minte un vers dintr-o melodie a lui Peter Gabriel: „In your eyes, I see the doorway to a thousand churches”. Văd în ochii tăi intrarea în toate bisericile lumii. Și acolo îl găsesc pe Dumnezeu. Un vers care a dat glas unei simțiri răvășitoare pentru care e greu să găsești cuvintele. La fel ca-n poemul tău. Dar uite că și tu și el le-ați găsit, fiecare în felul lui unic și sublim.

[Monica Pester]

Îmi pare mie că exprimarea mea nu a fost suficientă. Commentul acesta este unul din cele mai asumate și calde, făcute de mine. Pentru că poezia de acum mi-a atins cel mai mult sufletul prin latura pe care eu o simt un pic mai mult, mai subtil, mai dramatic.  Oare s-a înțeles altfel?