De vară

[Mioara Manoilă]

De vară

Mărul brațele-și întinde

Peste ochii dimineții.

Spini și ace răzvrătite

Își trezesc din somn scaieții.

*

Ca o arătare sumbră

Se ivește dintr-o dată 

O imensă, neagră umbră,

Peste grădina secată.

*

Doi ciulini și-o pălămidă,

Țepoase şi guralive

Râd de-o plantă cam timidă,

Nu că ar avea motive!

*

Un păianjen prinde-n plasă 

Dintr-un zbor, o biată muscă

Ce se zbate ca să iasă,

Dar mai tare se încurcă.

*

O superbă păpădie

se alintă pe sub soare, 

iar un fir de iasomie

cere cerului răcoare.

*

O furnică -șefă mare

-își numără mușuroiul.

Tre' să fie cam o mie,

să transporte usturoiul.

*

Câinele se-ntinde leneș

Pe grămada lui de paie

Și visează că spre seară

Va veni dorita ploaie.

*

Ce căldură și ce lene

Peste toată tura-vura.

Zarzărul din frunze geme,

Poate mai trece căldura.

*

O viță mai îndrăzneață

Urcă pe un gard de plasă

Și pe o salată creață,

Scapă-o lacrimă sfioasă.

*

- Plouă, plouă, strigă ceapa

S-a udat pe moț salata!

Însă vița îi raspunde: "da' de unde, 

crezi că ploaia ne aude?

*

Dar subit, o adiere

Se transformă în furtună.

Suflă-n palme cu putere

Și toți norii îi adună.

*

Ce fulgere și ce tunet!

Cade ploaia-nfuriată.

-Ce stropi mari și ce răsunet

-strigă vița-'nspăimântată.

*

Aricioaica-și strânge puii,

Ocolește o băltoacă

Și așteaptă-n poala șurii

până ploaia o să treacă.

*

Furnica intră-n cămară,

Fluieră cu două dește

Să își cheme mușuroiul,

Până nu se prăpădește.

*

Plopul se răsfață-n vânt

Peste gardul ros de vreme

Și nimic nu-i e mai sfânt

Decât frunza care freme.

*

În curând se face seară.

Vântul poarta o trântește.

Nu mai e nimeni pe-afară

Și plouă... nepământește...

(poezii pentru copii)

[Manuela Munteanu]

O lume fremătândă și colorată. M-a bucurat lectura. 

[Mioara Manoilă]

Domnule Mihai Katin, poemul pe care l-ați alăturat este unul din poemele mele preferate, deși când mă gândesc la Topârceanu, îmi este greu să aleg. 

Vă mulțumesc,  cu recunoştință!

[Mihai Katin]

George Topârceanu Rapsodii de vară I Cine-ar putea să spună Câţi secoli au trecut De-o lună, De când nu te-am văzut?... Salcâmii plini de floare Se uită lung spre sat, Şi-n soare Frunzişul legănat Le-atârnă ca o barbă... Acolo mi-am găsit În iarbă Refugiul favorit. Acolo, ca-ntr-un templu, De-atâtea dimineţi Contemplu O tufă de scaieţi. Pe când departe-n zare, Mirat ca un copil, Răsare Un astru inutil...este  un fragment   pe  care  il alatur  acestui  frumos  poem  ca  o  confirmare  a  lirismului   atat  de   placut   sufletului  pe  care  ni-l  oferiti!

[Mioara Manoilă]

Mulțumesc, Monica! Pe vremuri scriam așa, pentru copii. Și eu sunt îndrăgostită de Topârceanu de când mă știu.

[Monica Pester]

Mioara, poezia ta este splendidă ! 

Colorată, ritmată, ingenuă.

Îl iubesc pe Topârceanu, de aceea l-am amintit !

 ( Eu nu prea scriu commenturi lungi )

[Monica Pester]

Lunguță, cu tentă de Topârceanu dar veselă și sprintenă .

Fix pentru copii !

Frumos !