Leagănă clopotniți vântul;
Miezul nopții-i rămuros;
Peste codri-și varsă luna
Palul ei bolnăvicios.
Ușa costelivă-a lumii
Scârțâie prelung pe străzi;
Și, pe ziduri, reci fantasme
Își târăsc enorme cozi…
Nălucește cosmogonic
Un pulsar din Capricorn;
Translucid se zbat luceferi
Eșuând la Capul Horn.
Arborii smulgând pavaje
Rădăcini își arcuiesc;
Și-n pustiul citadelei
Umblă grav și nefiresc.
De sinteticele turme
E pământu-mpresurat;
Sângele devine apă
de-un amar edulcorat.
Uniuni și alianțe
Ne vestesc că suntem oi;
Toaca nucleară bate
a politici de război.
Lumea-n subterane zace
Resetată ca lignit;
Din adânca-i nemișcare
Cresc balauri de granit…
Adaugă un comentariu
Mulțumesc tuturor pentru popas și aprecieri!
tot frumos chiar daca tabloul este infricosator...
O adevărată cutezanță să vezi și chiar să guști din amarul acesta ce ,,Scârțâie prelung pe străzi". Felicitări!
Uniuni și alianțe
Ne vestesc că suntem oi;
Toaca nucleară bate
a politici de război.
Ca întotdeauna, te-am citit cu mare plăcere. Dar, de data aceasta, și cu întristare.
Mustăcea înger de groază:
,,Azi, cortinele de fier
Cu ciomagul ne veghează
Și tăișul de hanger".
Un protest citit cu plăcere. Ba chiar și cu zâmbet. Felicitări!
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Așteptăm DONATORI și pentru perioada septembrie 2022 - septembrie 2023:
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE