de la mine pentru tine

[petrut dan]

poetul intră cu teamă și grabă-n altar

de la jumătatea distanței niciun om să pretindă că știe

diavolul se potrivește cu mantia lui de portar stacojie

respectuos îmi aduc jumătatea de viață cu tine în dar

 

de parcă aș  pierde și iubirea și lumea și pământul măcar

trupul tău îmi apare dintr-un vuiet de frunze

supus oricărei greșeli

mă închin la ambele imnuri în schimburi

fără ca inima mea păcătoasă să știe că moartea îi suflă în pânze

ce ușor te înveți să înșeli

ce ușor să confunzi timpuri legi după nimburi

 

cărăbușii imploră lumina nu te-ntoarce târziu

cât timp am iubit o străină pământul m-a spus

primului înger venit să dărâme ușorii

al dracu’ să fiu

dacă n-am să-ți vărs între sâni lacul morii

 

și pe buzele-ți calde cum doar ploaia ne stropește de sus

iubirea se ținea dreaptă în zăduful aspru al zilei

precum carnea neîncepută de viață și tare

înseamnă că timpul și partea mea din cutia veche a milei

nu ne-a fost de folos și tot dumnezeu a rămas cel mai mare

 

[petrut dan]

Lisia, o reală plăcere comentariile tale și o provocare în același timp, nu ai putea să pui și răspunsul odată cu ele?)) Minunat modul tău de a interpreta și a argumenta, pe lângă educația literară farmecul cuvintelor pe care le folosești cu atâta pricepere face din lectură un moment pe care doar satisfacția că respectivul text/comentariu îți este adresat/aparține egalează sentimentul pe care, eu cel puțin, îl trăiesc la fiecare întâlnire în pagina Însemnelor! Nu mă miră faptul că numeroși autori de valoare ți-au cerut să scrii despre ei/opera lor și mie mi-ar plăcea tare să-mi scrii la următoare carte,  singura problemă ar fi dacă ea s-ar ridica la standardele tale, dar pentru asta găsesc eu vreo Înaltă Poartă unde să merg cu traista/cartea  în băț, my lady, mulțumesc pentru frumusețea de cuvinte, cu drag!)

[petrut dan]

Domnule Mihai Katin, vă mulțumesc, cu respect!

[Mihai Katin]

iubirea se ținea dreaptă în zăduful aspru al zilei

precum carnea neîncepută de viață și tare

înseamnă că timpul și partea mea din cutia veche a milei

nu ne-a fost de folos și tot dumnezeu a rămas cel mai mare...

este sublim sa traim poetic, este genial sa avem grupa sanguina a lirismului universal si este absurd ca poetul n-are parte macar de o eternitate...

[Vasilisia Lazăr]

Ce sens ar mai avea să mă străduiesc să înțeleg „ce a vrut să spună poetul”, din moment ce vorbește perfect limba iubirii, cu toate dialectale ei? Ai conturat metamorfic atât de frumos universul iubirii și-n acest nou poem, încât ai creat un moment festiv, unic și miraculos al unui suflet însetat de fiorii celui mai uman și nobil sentiment. Stăpânești atât de bine mijloacele de expresie care, uzând și de procedeul seducției (e irezistibil!), prinzi în plasă curiozitatea cititorului fără să dai impresia vreun moment că-i întinzi vreo capcană. Acesta, înaintând în lectură, are impresia că vocea auctorială îi aparține. Ești un vrăjitor al cuvintelor care își mișcă discret bagheta și te introduce în poveste fără să-ți dai seama, așa cum nu-ți dai seama când adormi sau când începe cu adevărat visul. Cel puțin mie asta mi se întâmplă. Ai tu un fel de a o spune, încât mă simt eroina din fiecare poem. :)

Mi se mai întâmplă, ca atunci când citesc textul pentru prima oară, deci la o primă vedere, să-mi pară un poem al solilocviului și al neclarității. Găsesc o simbolistică a impreciziei foarte sofisticată, confesiunea fiind de cele mai multe ori indirectă, vocea auctorială dând senzația că se ferește tot timpul să spună direct ce are de spus. Mărturisirile vin prin învăluire, cu ajutorul unor mecanisme fine, metaforizante, aproape nimic nu-mi pare a fi la vedere, de parcă oceanul de senzații de dedesubt, din crevasele sufletului, ar fi doar sugerat prin mici inserturi textuale rafinate în creuzetul gândirii mereu lucide. Normal că urmează o a doua citire și atunci parcă se modifică ușor registrul și faci posibilă o mai clară receptare a temelor pe care dorești să le atingi. Vine, firesc, o a treia lectură și, deja, încep să mă simt parte din poveste, ba chiar, atunci când îmi arunc privirea peste umărul tău liric, încep să văd ca într-o carte deschisă. Dar nu ține mult, fiindcă iarăși mai găsesc un pasaj prin care te repliezi rapid în defensivă, revenind la aceeași poetică a interiorității. Ce mai, a te citi pe tine, este pentru mine o continuă provocare, un continuu flux-reflux poetic în timpul căruia totul e invadat de valuri când prea cuminți, când prea tumultuoase. :)

Prin urmare, cititorul care va depăși momentul în care se va întreba ce-a vrut să spună poetul și nu va dori un răspuns imediat va avea numai de câștigat, fiindcă, în ciuda limbajului atent camuflat, va descoperi o poezie îmbibată de sentimente și trăiri foarte puternice, iar odată spartă cochilia cuvintelor și a simbolurilor, va putea scoate la suprafață elemente de o neașteptată frumusețe. La urma urmei, ce este (sau poate fi) poezia altceva decât o sumă de tablouri, un palimpsest în care imaginile care „nu se văd” ascund, la rândul lor, alte și alte splendide imagini?...

Cu drag, apreciere și prețuire!

[petrut dan]

Monica, apreciez cuvintele lăsate și mă bucur pentru reacția ta, cu drag!

[petrut dan]

Domnule Valeriu Anghel, vă mulțumesc, cu respect!

[Monica Pester]

Poate că n-am înțeles ce înseamnă poet, poate că nu înțeleg poezia. Am citit mult, asta mi-a fost traiectoria.

Aproape tot ce apare aici pe Însemne este de o înaltă valoare. În același timp, îmi pare un furnicar, un loc de creație și învățătură, comentariile fiind în majoritate lecții, pârghii de ajutor.

Citindu-te, însă, frecvent, pe tine, Poete, mi se pare că cineva trebuie să mă înalțe deasupra versurilor, ca să pot înțelege și gusta din plin, miezul mustos al mesajelor și, mai ales, stările de emoție ce izbucnesc cu atâta forța din interior. Ești greu de citit, Poete, lași impresia unui perete plin de graffiti hieroglifice pe care, tu, cititor, scos la tablă, le reciti cu sârguința și nerăbdarea de a primi nota maximă pentru înțelegere. Însă, dacă prinzi cheia, secretul forței tale lirice, totul îți va părea o apă limpede unde trăirile, mesajele, emoțiile se oferă singure spre a fi citite. 

Iar aceasta unică cheie pe care o porți permanent este IUBIREA. În toate exprimările și formele ei de manifestare.

Rămân, după fiecare lectură, cu insațietatea ade a nu se opri efluviul de lirism din fiecare scriere. 

Mulțumesc, Poete, pentru daruri!

[Valeriu Anghel]

Un poet căruia nu-i este teamă de cuvinte. Excelent!